Berbeceanu anunță că va fi schimbat din funcția de prefect: ”Am avut un mandat scurt”

62115344

Traian Berbeceanu a anunțat, marți, că va fi revocat din funcția de prefect al Bucureștiului. Într-un mesaj postat pe Facebook, el a explicat că este vorba despre o decizie politică, ”firească”.

 

Într-un mesaj postat pe Facebook, el a explicat că este vorba despre o decizie politică, ”firească”.

”Revocarea din funcția de prefect al municipiului București, ca și numirea dealtfel, sunt decizii politice, firești. Am acceptat acestă funcție în urmă cu trei luni, cu multă bună-credință, într-o perioadă deosebit de complicată. Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aș fi făcut față fără ajutorul vostru, al bucureștenilor, în primul rând, dar și cu sprijinul total al colegilor din Prefectură și al colaboratorilor din toate instituțiile.

Îmi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR - Plus, să fie unul dedicat total cetățenilor municipiului București, să fie o persoană care să respecte și să aplice legea, dincolo de orice fel de interese. Să facă numai lucruri bune. Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie!” - a transmis Traian Berbeceanu.

El a fost nominalizat în funcţia de prefect al Capitalei de Partidul Naţional Liberal.

Potrivit unor surse politice, partidele din coaliția de guvernare au decis în cadrul unor negocieri ca funcția de prefect din București să revină USR-PLUS.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62108102
Dan Barna: Săptămâna viitoare, să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat că partidele din coaliția de guvernare doreşte realizarea unei şedinţe comune ale celor două Camere, având ca obiectiv eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

62172100
Parlamentarii au avut prima zi de lucru. Bugetul de stat și majorarea pensiilor, încă nerezolvate

Parlamentarii au avut prima zi de lucru sau, mai bine spus, de discuţii. Ar fi trebuit să dezbată legea bugetului de stat, doar ca premierul le-a spus că nu este gata și că trebuie să mai aștepte puțin.

62172080
Deputatul USR PLUS care își face reclamă pe Facebook drept apărător al statului de drept și iubitor de pisici

Deputatul USR Mihai Polițeanu se recomandă pe pagina personală de Facebook drept ”activist anticorupție, pentru statul de drept, drepturi fundamentale și reformă electorală. Și iubitor de pisici”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.