Aproximativ 400 de persoane şi-au dat demisia din USR în ultimele două săptămâni

62240656
Facebook.com

Aproximativ 400 de persoane şi-au dat demisia din USR în ultimele două săptămâni, iar alte 100 au aderat la partid, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt Ionuţ Moşteanu.

El a menţionat, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, că datele nu sunt actualizate, iar în cursul zilei va primi informaţii mai exacte.

"La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi au plecat aproximativ 400 de colegi şi au venit aproximativ o sută de colegi noi. Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi şi eu le mulţumesc tuturor celor care au ales să îşi dea din timp, o secundă, un minut, o zi din viaţă, pentru acest partid. Cred în continuare că noi suntem soluţia cea mai bună pentru viitorul României. Îl aştept alături de noi pe fiecare român care crede că USR este soluţia bună pentru viitorul României. E un moment complicat pentru partid. Aşa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem şi peste acesta. Am încredere în colegii mei şi în solidaritate", a spus vicepreşedintele USR, potrivit Agerpres.

Deși Moșteanu nu a spus dacă există vreo legătură între plecări și decizia lui Dacian Cioloș de a demisiona de la conducerea USR.

Acesta a renunțat la şefia USR pe fondul respingerii programului de reformă al partidului pe care l-a propus, dar a precizat că va rămâne în continuare membru de partid.

Dacian Cioloș a fost ales președintele USR la 1 octombrie 2021.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62233309
Claudiu Târziu: Declaraţiile lui Călin Georgescu au afectat partidul, nu poate fi premierul AUR
Co-preşedintele AUR, Claudiu Târziu, susţine că declaraţiile lui Călin Georgescu despre Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu au afectat imaginea partidului, care "era deja încărcat simbolic cu o anumită poziţie" şi s-a delimitat de aceste declaraţii.
62242078
Claudiu Târziu, despre excluderea Dianei Șoșoacă din AUR: Ea făcea o imagine proastă partidului
Senatorul Claudiu Târziu explică decizia AUR de a o exclude pe Diana Şoşoacă din partid prin faptul că acesta avea „o stilistică” pe care partidul nu a putut-o „îngădui prea mult”.
62225914
Cîțu propune soluţii pentru a creşte salariile românilor: Reducerea CAS de la 25% la 20%
Liderul PNL Florin Cîţu a postat, duminică, un mesaj pe Instagram, în care prezintă soluţii pentru a creşte salariile pentru toţi românii, potrivit News.ro.