Anca Boagiu, fost ministru al integrarii, spune de Norvegia ca este in UE

×
Publicitate

Norvegia, tara care a pus-o in dificultate si pe Elena Udrea, atunci cand era sefa administratiei prezidentiale, a facut o noua "victima" in randul demnitarilor romani: Anca Boagiu.

Anca Boagiu
Gafa ministrului transporturilor a fost comisa intr-o conferinta de presa organizata la Guvern, unde a anuntat ca, din noiembrie, soferii vor fi obligati sa isi echipeze masinile cu anvelope de iarna.

Anca Boagiu a explicat ca aceasta masura se aplica si in alte state ale Uniunii Europene, mentionand ca exemplu cateva tari, printre care si Norvegia.

"As vrea sa fac mentiunea ca aceasta prevedere nu este specifica Romaniei. Forma in care am promovat-o noi in Romania putem spune ca este o obligativitate partiala. Ideea este aplicata si in alte state membre, precum Germania, Austria, Slovacia, Cehia, Italia, Norvegia, Ungaria, Franta si Spania", a spus ministrul.

Intrebata de jurnalisti exact in cate state membre ale UE sunt obligatorii anvelopele de iarna, Anca Boagiu a nominalizat din nou si Norvegia.

"V-am mentionat anterior: Germania, Austria, Slovacia, Cehia, Italia, Ungaria, Franta si Norvegia au astfel de prevederi, asemanatoare Romaniei, iar in Finlanda, Estonia, Lituania, Bosnia Hertegovina si Slovenia se stabileste obligativitate generala pentru utilizarea anvelopelor in anumite perioade calendaristice", a raspuns ministrul Transporturilor.

Anca Boagiu a fost ministru al integrarii europene in Cabinetul Tariceanu, in perioada august 2005-aprilie 2007.

Statele membre UE sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Ceha, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Tarile de Jos, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia si Regatul Unit.

Norvegia a mai creat probleme si Elenei Udrea, pe vremea cand era sefa a administratiei prezidentiale. Ea a raspuns la o intrebare in cadrul unei emisiuni televizate, vorbind despre presedintele Norvegiei, in conditiile in care aceasta tara este condusa de un monarh.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
60448952
Care ar fi primele masuri pe care le-ar lua un eventual guvern PSD-PNL?
Revenirea taxei pe valoarea adaugata la 19% este prima masura pe care un eventual guvern PSD-PNL ar lua-o la Palatul Victoria. In plus, cota unica de impozitare nu va fi eliminata, cel putin o perioada si va ramane la 16%.
60470146
Presedintele CJ Arges, Constantin Nicolescu, a fost retinut pentru coruptie
Presedintele Consiliului Judetean Arges a fost retinut miercuri seara de procurorii DNA Pitesti. Constantin Nicolescu este acuzat de luare de mita si trafic de influenta.
60455747
Nastase si Melescanu, desemnati de opozitie sa faca revizuirea Constitutiei
PNL si PSD au format un "grup de lucru" care sa elaboreze un proiect comun de revizuire a Constitutiei. Cele doua partide i-au desemnat pe Teodor Melescanu si Adrian Nastase sa coordoneze acest proiect.