Adrian Zuckerman, întrebat dacă Republica Moldova va rezista atacurilor hibride ale Rusiei: Eu sper că da

62169351

Fostul ambasador SUA la București, Adrian Zuckerman, speră ca Republica Moldova să reziste atacurilor hibride lansate de Rusia înaintea alegerilor parlamentare, subliniind nevoia de sprijin din partea statelor democratice.  

Zuckerman e de părere că Moldova are nevoie de sprijinul statelor democrate şi aminteşte că Senatul SUA şi-a exprimat sprijinul pentru preşedintele Maia Sandu şi pentru partidul care o susţine pe aceasta.

Întrebat, luni seară, la Digi24, dacă crede că Republica Moldova va rezista atacurilor hibride ale Federaţiei Ruse la alegerile care urmează, Adrian Zuckerman a răspuns: ”Eu sper că da”.

Moldova are nevoie de sprijin internațional

Fostul ambasador a subliniat că Moldova are nevoie de ajutor de la celelalte state democratice.

”Trebuie să aibă ajutor de la toate ţările democratice să respingă aceste atacuri care continuă din Rusia, care merg bani negri prin Lukoil, prin aranjamente făcute de Ilan Şor, un criminal care aproape a distrus Moldova acum un număr de ani, distrugând sistemul bancar acolo, furând aproape toţi banii, care e ceva de neimaginat, şi în alte metode şi chiar trimisul oamenilor acolo, din Rusia, ceva similar, din ce înţeleg, cum era Potra şi oamenii lui aici”, a afirmat Adrian Zuckerman.

Fostul ambasador a subliniat importanţa scrisorii trimise din partea Senatului, în care se arată sprijinul pentru Maia Sandu şi partidul democratic, pro-european care o susţine pe aceasta, document semnat de un politician republican şi de unul democrat.

”Aşa ca Senatul American, care se exprimă în lucruri externe, în primul rând prin acest comitet, The Foreign Relations Committee, s-a exprimat aici şi susţine democraţia, susţine libertatea şi se opune acestei agresiuni ruseşti în Moldova”, a adăugat Adrian Zuckerman.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62572133
Nicușor Dan a convocat ședința CSAT, joi, la Cotroceni. Pe agendă, doborârea dronelor care intră în spaţiul aerian naţional
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni.
62576939
Ilie Bolojan, vizită-fulger la Bruxelles. Comisarii europeni salută „eforturile îndrăznețe” ale României
Premierul Ilie Bolojan a făcut luni o vizită-fulger la Bruxelles. S-a întâlnit cu trei comisari europeni pentru a discuta despre planurile României pentru reducerea deficitului bugetar și despre investițiile din domeniul apărării.  
62576940
PSD se gândește din ce în ce mai serios la „viața fără Bolojan premier”. S-ar putea alia cu AUR împotriva unui ministru USR
„Se poate Guvern și fără Ilie Bolojan premier". A spus-o luni un lider PSD, partid care pare că forțează plecarea șefului Guvernului.