Analist: “Donald Trump nu va fi fericit să vadă pro-ruși la București. Problema e: rămâne România în NATO?"

×
Publicitate

Donald Trump nu are interese speciale referitoare la România, dar "nu va fi fericit să vadă pro-ruși la București", după alegerile prezidențiale din luna mai.

Este opinia analistului politic Cristian Pîrvulescu, care a făcut, pentru Știrile PRO TV, o analiză a viitorului relațiilor româno-americane, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

“Nu știu dacă vor lucra cu orice președinte care va fi ales în România. Depinde foarte mult de sistemul politic din România (…) Problema e: rămâne România în NATO? Vedeți, nouă ni se spune că "în NATO suntem în genunchi" și că trebuie să redevenim importanți. (…)

Donald Trump va ține cont, fiind pragmatic, de voința societății românești, dar pe de altă parte, și de prioritățile politicii americane. Cu siguranță însă, nu va fi fericit să vadă pro-ruși la București”, a spus Pîrvulescu.

El este de părere că România nu va fi „una din țintele” lui Trump, care “nu are interese speciale referitoare la România”. Totuși, țara noastră “va încerca să își dovedească utilitatea, mai ales în ceea ce privește situația din Ucraina, acolo unde Donald Trump vede o prezență europeană importantă”.

“România va rămâne probabil, unul din principalii parteneri ai Statele Unite ale Americii, fără să exagerăm importanța țării noastre”, a spus Pîrvulescu.

“În ceea ce privește Uniunea Europeană, interesele României și a lui Donald Trump nu sunt asemănătoare”

Cristian Pîrvulescu: “Cu Europa, probabil tensiunile vor fi legate de de problemele comerciale care apar aici. Depinde foarte mult de modul în care va reacționa Uniunea Europeană - dacă va reacționa unitar sau va reacționa în dezordine. (…) Statele Unite nu-și pot permite să nu ia în considerare cea mai mare piață din lume, Uniunea Europeană. (…) Dacă Marea Britanie se apropie de Uniunea Europeană - și asta pare să se întâmple, cel puțin din punct de vedere strategic și geopolitic- atunci deja acest pol de putere este unul foarte important. Statele Unite nu pot să nu țină cont de el.

În schimb, în ceea ce privește Uniunea Europeană, cred că interesele României și a lui Donald Trump nu sunt asemănătoare. Cel puțin nu în prima fază. Donald Trump privește lucrurile într-o formulă care se numește tranzacționalism. El încearcă să negocieze, ori tranzacționalismul nu este o formă de relații internaționale puternice.

În primele momente, Uniunea Europeană va fi probabil în situații dificile, din care va trebui să iasă cu inteligență, iar Uniunea Europeană este în fața unui moment foarte dificil. (...) Nu ar fi în interesul Americii că Uniunea Europeană să dispară, ci mai degrabă în interesul Rusiei. Dar oare americani înțeleg lucrul ăsta?

“România va trebui să joace un rol în NATO, dacă vrea să conteze”

Cristian Pîrvulescu este de părere că NATO nu va dispărea, în ciuda diferendelor dintre membri, dintre care cele mai evidente sunt cele privind nivelul cheltuielilor pentru armată.

“Cu siguranță va exista o presiune pentru creșterea cheltuielilor militare și pentru un rol mult mai activ al statelor europene din acest punct de vedere. (…) În aceste condiții, deja Marea Britanie încearcă să impună ca a doua putere din NATO, urmând să preia, dacă vreți, coordonarea acțiunilor europene ale NATO. Dar NATO, în afara Europei, nu are sens. Nu cred că va dispărea NATO, nu cred că (Trump) își poate permite acest lucru, dar va încerca pe cât posibil să își impună condițiile.

NATO va trebui să joace un rol inclusiv în ceea ce privește asigurarea trupelor de descurajare din Ucraina, în măsura în care se va ajunge la această soluție.

Cum se va întâmpla acest lucru este foarte greu de prevăzut, dar sunt convins că România trebuie să joace un rol. Nu este în interesul național al României ca Rusia să câștige acest război. Deci, ar fi de dorit ca România să joace un rol activ într-un fel sau în altul în Ucraina. Și să nu uităm, e vorba întâi de descurajare, apoi de reconstrucție. Există o piață imensă privind reconstrucția din Ucraina, iar România ar putea să fie una din principalele beneficiare."

Pîrvulescu a subliniat că actualii guvernanți ar trebui să explice mai bine că orice intervenție a Rusiei în Moldova afectează direct suveranitatea României, “contrar a ceea ce susțin unii care cred că pacea în Ucraina va aduce liniște și seninătate peste tot.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62512623
Expert: „Dacă Donald Trump ar fi avut o relație proastă cu Zelenski, nu era bine pentru România”

Donald Trump are o relație bună cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, deși inițial, toată lumea s-a temut că va încerca să îl împace pe Putin.

62511531
Cum ar putea Trump să-l forțeze pe Putin să facă pace. “Dăm și mai mult armament Ucrainei, să le facem rușilor viața grea”

Donald Trump nu va accepta ca războiul din Ucraina să se încheie cu o victorie a Rusiei, pentru că asta ar însemna, practic, o înfrângere strategică inacceptabilă a SUA în fața Chinei, de care Rusia este legată printr-un “parteneriat fără limite”.

62503542
Istoric italian: „Rușii fac manevre în toate țările, dar amestecul în alegerile din România este fără precedent”

Amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din România este „fără precedent în Europa”, chiar dacă în ultimii ani avem suficiente momente la care să ne raportăm, inclusiv Brexitul, a declarat pentru Știrile PRO TV, istoricul italian Stefano Bottoni.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.