Zelenski: „Am semnat un decret care lansează crearea unui tip separat de forţă în cadrul în cadrul armatei ucrainene”

62421216
Profimedia

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi seara că a semnat un decret „strategic” prin care este creat un corp separat în cadrul armatei ucrainene.

 

Acest decret „strategic” va fi dedicat dronelor, în condiţiile în care Kievul mizează tot mai mult pe această tehnologie în războiul de apărare împotriva Rusiei.

Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, intrat în conflict cu preşedintele şi a cărui demitere ar fi iminentă, pleda, la rândul său, într-un articol de opinie publicat de CNN săptămâna trecută, pentru sporirea flotei de drone de producţie autohtonă, cu ajutorul cărora Kievul a reuşit câteva lovituri spectaculoase atât în Crimeea, cât şi în adâncimea teritoriului rus.

„Aceasta este o chestiune strategică. Tocmai am semnat un decret care lansează crearea unui tip separat de forţă în cadrul forţelor noastre de apărare - Forţele pentru sisteme fără pilot”, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul către naţiune de marţi seara.

El a ţinut să sublinieze că această nouă forţă „nu este o chestiune de viitor”, ci „este ceva care ar trebui să dea un rezultat foarte concret în viitorul apropiat”.

Liderul de la Kiev a reluat ideea menţionată şi în discursul din seara anterioară, spunând că anul acesta „ar trebui să fie decisiv” în cadrul războiului „din multe puncte de vedere şi, evident, pe câmpul de luptă”.

„Dronele - sistemele aeriene fără pilot - s-au dovedit a fi eficiente în bătăliile de la sol, de pe cer şi de pe mare. Ucraina a schimbat cu adevărat situaţia de securitate în Marea Neagră datorită dronelor. Respingerea asalturilor la sol este în mare parte opera dronelor. Distrugerea pe scară largă a ocupanţilor şi a echipamentelor lor este, de asemenea, opera dronelor”, a arătat Zelenski.

El a spus că acum, prin crearea unei forţe speciale dedicate dronelor, vor fi create posturi speciale pentru personalul care lucrează cu drone, vor fi unităţi special care vor beneficia de o pregătire eficientă şi de sistematizarea experienţei. În plus, producţia de drone va fi crescută constant, vor fi luate în considerare „cele mai bune idei” şi vor fi atraşi cei mai buni specialişti în acest domeniu.

„Aceasta este o sarcină pentru armată, pentru Ministerul Apărării şi pentru guvern în ansamblu”, a punctat Zelenski.

„Iar pentru a asigura coordonarea necesară în cadrul forţelor de apărare, pentru a asigura un nivel adecvat de planificare şi calitatea logisticii, în cadrul forţelor armate vor fi create Forţele pentru sisteme fără pilot la bord. Propunerile relevante vor fi înaintate spre examinare Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare”, a precizat preşedintele ucrainean.

„Continuăm să repornim sistemul de stat - acele elemente care sunt necesare pentru ca Ucraina să îşi atingă obiectivele, obiective foarte corecte. Ucraina poate câştiga. Trebuie să câştige. Şi trebuie să facem totul pentru asta”, a încheiat Zelenski.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62423627
Incidentul de la Alaska Airlines. Patru şuruburi care ar fi trebuit să fixeze uşa panoului desprins în zbor lipseau

Panoul care ţinea uşa şi care s-a smuls în zbor de pe un avion Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines pare să nu fi avut montate patru şuruburi foarte importante, potrivit unui raport preliminar al anchetatorilor americani.

62423626
Incident straniu la graniţa Ucrainei cu Transnistria. Doi bărbați ar fi fost împușcați. Tiraspolul acuză că au fost răpiți

Un incident ciudat a avut loc la începutul anului în apropierea frontierei Transnistriei cu Ucraina. Kievul susţine că doi cetăţeni din Transnistria ar fi trecut graniţa şi au deschis focul, în timp ce Tiraspolul susţine că au fost răpiţi de ucraineni.

62423625
Controlorii de trafic aerian cer o creştere semnificativă a personalului, în urma incidentului aviatic din Tokyo

Un sindicat care reprezintă controlorii de trafic aerian din Japonia a cerut o „creştere semnificativă” a personalului pentru a îmbunătăţi siguranţa operaţiunilor pe aeroporturi.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.