Într-un mesaj postat pe rețelele sale de socializare, Zelenski a amintit că sâmbătă se împlinesc 250 de ani de la independența Statelor Unite, „unul dintre cele mai luminoase, puternice și influente vise ale umanității: acela al unei națiuni independente, libere și prospere care apără libertatea indivizilor, credința și căutarea fericirii”.
Acest vis a ajutat alte națiuni „să rămână ferme și să fie libere”, a adăugat președintele ucrainean.
Mai ales în secolul al XX-lea, când SUA au ajutat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să salveze lumea „de dominația tiranilor și au construit alianțele și parteneriatele care, pentru prima dată, au oferit unei mari părți a umanității o pace durabilă și oportunitatea de a se dezvolta în libertate”, a continuat Zelenski.
Președintele ucrainean a mulțumit pentru armele furnizate de SUA
Acum, în secolul al XXI-lea, „influența și importanța Statelor Unite cu siguranță nu sunt mai mici”, a apreciat liderul de la Kiev.
„Și vedem acest lucru cu o claritate deosebită în Ucraina, care luptă pentru independența sa, pentru libertatea sa și pentru dreptul poporului nostru la fericire, practic cu aceeași speranță, același obiectiv și aceeași determinare cu care americanii și-au câștigat și apărat propria lor independență”, a declarat el.
„Apreciem profund sprijinul Statelor Unite, mai ales acum, în timpul războiului pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei”, a subliniat președintele ucrainean.
Zelenski a adăugat că armele americane - de la rachetele antitanc Javelin de la începutul războiului până la sistemele de apărare aeriană Patriot de mai târziu - au ajutat Ucraina să se apere împotriva țării invadatoare.
„Când cerem Statelor Unite sisteme Patriot, credem că valorile respectului pentru viață și pentru oameni care au prevalat acum 250 de ani vor prevala din nou astăzi. Lumea are nevoie de un leadership care să garanteze protejarea libertății și a vieții”, a insistat președintele Ucrainei.