Zeci de polițiști din Londra, răniți în timpul protestelor: „Numărul agresiunilor este șocant și complet inacceptabil”

62129783
Getty

Paisprezece poliţişti, răniţi în timpul demonstraţiilor de sâmbătă din centrul Londrei, în semn de solidaritate cu mişcările de protest din Statele Unite, a anunţat Cressida Dick, şefa poliţiei din capitala britanică, citat de Reuters.

 

Agresiunile au fost „şocante şi complet inacceptabile”, a spus ea duminică, potrivit News.ro.

După ce în mare parte din zi demonstraţia a fost paşnică, câţiva oameni s-au confruntat cu poliţia călare.

„Sunt profund întristată că o mică parte dintre protestatari au devenit violenţi faţă de poliţie în centrul Londrei, ieri seară. Asta a dus la rănirea a 14 ofiţeri. Numărul agresiunilor este şocant şi complet inacceptabil”, a transmis într-un comunicat Cressida Dick, comisar al Metropolitan Police Service.

Poliţia a transmis că săptămâna aceasta alţi 13 agenţi de poliţie au fost răniţi în timpul protestelor la care au fost făcute câteva arestări.

Sâmbătă, un poliţist a necesitat internare, după ce a căzut de pe cal, iar poliţia a spus că rănile suferite de ea nu îi pun viaţa în pericol.

Pentru duminică sunt plănuite noi proteste în Londra. Dick i-a îndemnat pe manifestanţi să găsească alte modalităţi de a-şi face auzite părerile care „să nu implice ieşirea în stradă” din cauza riscului de răspândire a noului coronavirus.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62129784
VIDEO. Moment emoționant la protestele din SUA. Un polițist a consolat o fetiță speriată

Un moment emoționant a avut loc în orașul american Houston, în timpul protestelor contra rasismului generate de moartea lui George Floyd, scrie tgcom24.com.

62129716
Planul lui Trump de a înăbuși protestele în SUA, dezvăluit de un înalt oficial

Casa Albă a intenţionat să desfăşoare în această săptămână circa 10.000 de militari activi pentru a înăbuşi protestele din capitala Washington D.C. şi în alte părţi din Statele Unite ale Americii.

62129781
Un copil a supraviețuit miraculos. A căzut de la 10 metri înălțime

Un băiat în vârstă de şapte ani din oraşul german Rostock a supravieţuit după ce a căzut de la zece metri înălţime de la fereastra unui apartament, a anunţat sâmbătă poliţia, relatează dpa.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.