Cum a surprins Justin Trudeau la protestele contra rasismului din Canada

62129583
Getty

Premierul canadian Justin Trudeau s-a alăturat vineri miilor de protestatari din Ottawa pentru a denunţa rasismul şi violenţa poliţiei în urma morţii lui George Floyd în SUA, aşezându-se în genunchi alături de aceştia, informează AFP.

Purtând o mască de protecţie, Justin Trudeau a îngenunchiat de mai multe ori, ultima oară timp de 8 minute şi 46 de secunde, perioada de timp în care George Floyd a suportat presiunea genunchiului poliţistului alb Derek Chauvin pe gât şi care i-a provocat moartea.

Prim-ministrul canadian s-a alăturat manifestanţilor adunaţi în faţa clădirii Parlamentului pentru a aduce un omagiu afro-americanului a cărui moarte a stârnit o mişcare mondială de revoltă şi proteste. Trudeau a fost însoţit de ministrul responsabil cu familia, Ahmed Hussen.

Îmbrăcat cu o cămaşă albă şi pantaloni negri, Justin Trudeau a ţinut în mâini un tricou negru pe care era scris cu alb "Viaţa negrilor contează", oferit de manifestanţi.

Premierul nu s-a adresat mulţimii, dar a dat din cap de câteva ori în semn de aprobare, aplaudând discursurile rostite la microfon în care au fost rostite sloganuri precum "Viaţa negrilor contează" şi care cereau "schimbarea acum".

"În ultimele săptămâni, am văzut că un număr mare de canadieni şi-a dat seama brusc că discriminarea este o realitate trăită de prea mulţi din concetăţenii noştri şi ceva ce trebuie să înceteze", declarase mai devreme în cursul zilei de vineri Trudeau.

"Există prea mult rasism în toată lumea, în Franţa, în Statele Unite, în Canada. Este important să ne opunem dacă vrem o schimbare", a declarat pentru AFP Stéphane Kribodo, unul dintre protestatari.

Mai multe mii de persoane au demonstrat împotriva rasismului şi a violenţei poliţiei în Toronto, dar şi în alte oraşe din Canada.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62129581
Unul dintre liderii Al Qaeda, ucis de forțele franceze. De câți ani era căutat

Liderul al Qaeda din nordul Africii, Abdelmalek Droukdel, a fost ucis într-o operaţiune a forţelor franceze, a anunţat vineri ministrul Apărării Florence Parly, conform Reuters.

62116007
Trump susţine că SUA au depăşit criza Covid-19, deși peste 1.000 de oameni mor zilnci

Donald Trump a estimat vineri că SUA „au depăşit în mare măsură” criza provocată de pandemia COVID-19.

62115366
Epicentrul pandemiei de coronavirus nu mai este în Europa. Anunțul OMS

Unele ţări au înregistrat creşteri ale numărului de cazuri de COVID-19 după ridicarea restricţiilor, iar populaţiile trebuie să se protejeze de coronavirus în timp ce autorităţile continuă testarea, conform OMS.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.