„Democraţia este fragilă”, afirmă Biden după achitarea lui Trump

62172808
Agerpres

Joe Biden a declarat sâmbătă că, în pofida achitării lui Donald Trump în procesul său de impeachment, "fondul acuzaţiei nu a fost contestat" şi că atacul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie a arătat că "democraţia este fragilă", relatează AFP.

"Chiar dacă votul final nu a dus la o condamnare, fondul acuzaţiei nu este contestat", a declarat democratul după achitarea votată de Senatul SUA în al doilea proces de impeachment contra predecesorului său republican.

"Chiar şi cei care s-au opus condamnării, precum liderul minorităţii din Senat (Mitch) McConnell, cred că Donald Trump 'şi-a abandonat ruşinos îndatoririle' şi că 'practic şi moral este responsabil pentru provocarea' violenţei dezlănţuite la Capitoliu", a mai apreciat Biden.

El a spus că se gândeşte la poliţistul de la Capitoliu Brian Sicknick, care a murit în urma violenţelor de pe 6 ianuarie, precum şi la ceilalţi care au rezistat cu curaj sau care şi-au pierdut viaţa.

De asemenea, Biden a elogiat curajul celor care au făcut efortul de a proteja integritatea democraţiei americane, inclusiv democraţi şi republicani, oficiali electorali, judecători, lucrători în secţiile de votare.

"Acest trist capitol al istoriei noastre ne-a reamintit că democraţia este fragilă. Că ea trebuie mereu apărată. Că trebuie să rămânem mereu vigilenţi. Violenţa şi extremismul nu-şi au locul în America. Şi că fiecare dintre noi are datoria şi responsabilitatea, ca americani şi în special ca lideri, să apărăm adevărul şi să învingem minciuna ", a afirmat Biden într-un comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62168086
Analiză: Ce urmează după achitarea lui Donald Trump în Congresul SUA

Congresul SUA l-a achitat sâmbătă pe Donald Trump în al doilea său proces de impeachment, iar la puţin peste trei săptâmâni de la venirea la putere a lui Joe Biden începe o altă pagină în politica americană.

62174246
Cel puţin 10 răniţi în explozia unei cisterne de gaz la un post vamal de la graniţa irano-afgană. VIDEO

Cel puţin 10 persoane au fost rănite după ce o cisternă de gaz a explodat sâmbătă în oraşul de frontieră Islam Qala.

62174245
Vladimir Putin acuză țările occidentale că se folosesc de Navalnîi pentru a încerca să izoleze Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat ţările occidentale că se folosesc de opozantul Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, ca parte a „politicii lor de izolare" a Rusiei, transmite duminică AFP.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.