„Cadavrul din mlaștină”, un mister elucidat după 5.000 de ani. Alte astfel de cadavre, descoperite în Europa

62311070
IMAGO

Oasele unei posibile victime a unui sacrificiu uman antic au fost găsite într-o mlaștină din Danemarca.

Arheologii au descoperit rămășițele scheletice antice ale unui așa-numit „cadavru din mlaștină” lângă un topor de silex și oase de animale, indicii care sugerează că această persoană a fost sacrificată printr-un ritual, cu mai bine de 5.000 de ani în urmă.

Până acum se cunosc puține despre presupusa victimă, inclusiv sexul și vârsta pe care o avea atunci când a murit, dar cercetătorii cred că trupul a fost plasat în mod deliberat în mlaștină în timpul neoliticului sau epocii noi de piatră.

„Aceasta este faza incipientă a neoliticului danez”, a spus coordonatorul săpăturilor Emil Struve, arheolog și curator la muzeele ROMU din Roskilde. „Știm că tradițiile sacrificiilor umane datează de mult. Avem alte exemple în acest sens”.

Zeci de așa-numite „cadavre din mlaștină” au fost găsite în nord-vestul Europei, în special în Danemarca, Germania, Țările de Jos și Marea Britanie, unde sacrificiile umane din mlaștini par să fi persistat de câteva mii de ani.

„În zona noastră de aici, avem mai multe cadavre din mlaștină diferite”, a spus Struve pentru Live Science. „Este o tradiție continuă care merge înapoi până la neolitic”.

Oase antice

Echipa arheologică a ROMU a găsit, cel mai recent, un set de oase în octombrie, înainte de construcția unui complex de locuințe. Situl, care acum a fost drenat, fusese inițial o mlaștină lângă orașul Stenløse, pe marea insulă Zeelandă, la nord-vest de capitala daneză Copenhaga. Legislația daneză impune arheologilor să examineze toate terenurile pe care urmează să se construiască, iar primele oase ale cadavrului din mlaștina Stenløse au fost găsite în timpul unei săpături de testare pe amplasament, a spus Struve.

Arheologii vor excava complet situl în primăvară, când pământul va fi dezghețat după iarnă.

Săpăturile inițiale au scos la iveală oase ale picioarelor, un pelvis și o parte dintr-un maxilar inferior cu niște dinți încă atașați. Celelalte părți ale corpului se aflau în afara unui strat protector de turbă din mlaștină și nu au fost conservate, a remarcat el.

Struve speră că sexul poate fi determinat pe baza pelvisului și că uzura dinților poate indica vârsta individului. În plus, dinții ar putea fi surse de ADN antic, care ar putea dezvălui și mai multe despre identitatea persoanei, a spus el.

Corpuri din mlaștină


Potrivit lui Struve, toporul din silex găsit lângă cadavru nu a fost lustruit după ce a fost fabricat și este posibil să nu fi fost folosit niciodată, așa că pare probabil că și aceasta a fost o ofrandă deliberată.

Cel mai vechi corp din mlaștină din lume, cunoscut sub numele de Omul Koelbjerg, a fost găsit în Danemarca în anii 1940 și ar putea data de acum 10.000 de ani, în timp ce altele datează din epoca fierului, de acum aproximativ 2.500 de ani. Unul dintre cele mai faimoase și mai bine conservate cadavre din mlaștină este Tollund Man, care a fost găsit în Peninsula Iutlanda din Danemarca în 1950 și se crede că a fost sacrificat în aproximativ 400 î.Hr.

Câteva dintre cadavrele din mlaștină par să fi fost victime ale accidentelor, adică persoane care s-au înecat după ce au căzut în apă, dar arheologii cred că majoritatea au fost ucise în mod deliberat, poate ca sacrificii umane în perioade de foamete sau alte dezastre.

Miranda Aldhouse-Green, profesor emerit de istorie, arheologie și religie la Universitatea Cardiff din Marea Britanie și autoarea cărții „Bog Bodies Uncovered: Solving Europe's Ancient Mystery” a spus că oamenii antici erau probabil conștienți de faptul că mlaștinile ar putea conserva corpurile.

„Dacă ai pune un cadavru din mlaștină, acesta nu s-ar descompune – ar rămâne între lumile celor vii și cei morți”, a spus ea pentru NBC News.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62311069
NYT: Kievul a încercat să-l ucidă pe principalul comandant al armatei lui Putin. SUA s-au opus

Presa de stat rusească, care citează publicația americană The New York Times, a anunțat că ucrainenii au vrut să-l ucidă pe șeful Statului Major General al Rusiei, Valeri Gherasimov, în luna mai, atunci când el se afla pe frontul din statul vecin.

62311065
Francezii au schimbat numele stației de metrou „Argentina” din Paris, chiar înaintea finalei Cupei Mondiale. Noua denumire

Staţia de metrou „Argentina” din Paris, situată pe magistrala 1 de la Paris, a fost redenumită „Franţa - Allez Les Bleus!” cu ocazia finalei de dumincă, de la Cupa Mondială din Qatar.  

62309297
Scandalul Qatargate: Qatarul avertizează asupra „impactului negativ” al măsurilor europene

Măsurile luate de PE împotriva Qatarului, a cărui acces la legislativul comunitar ar putea fi blocat în urma unui scandal de corupţie, vor avea un "impact negativ" asupra relaţiilor cu emiratul din Golf şi aprovizionarea mondială cu gaz.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.