„Au ucis, au furat, au violat...”. Unii ruși nu vor ca pușcăriașii căzuți pe frontul din Ucraina să fie numiți eroi

62335309
Getty

Mulți deținuți ruși, care au luptat în prima linie în Ucraina, au ajuns să plătească prețul suprem, dar compatrioții lor de acasă nu pot cădea de acord dacă ar trebui sau nu onorați.

Gruparea Wagner, o organizație paramilitară rusă fondată de Evgheni Prigojin, a stârnit controverse atunci când a decis să recruteze criminali condamnați pentru a lupta în Ucraina în schimbul libertății.

Luna trecută, gruparea lui Prigojin, căruia i se spune „Bucătarul lui Putin”, a anunțat că va renunța la această practică, după ce s-a aflat că deținuții au început să refuze să meargă pe front pentru că nu doreau să fie înrolați în misiuni sinucigașe, notează Insider.

Unii deținuți care au devenit soldați s-au plâns că nu au fost antrenați suficient și că nu au primit arme sau provizii. De asemenea, aceștia au mai spus că au fost trimiși în prima linie a frontului din Ucraina pentru a muri.

Luna aceasta, Ministerul britanic al Apărării a anunțat că aproximativ jumătate din toți deținuții ruși trimiși să lupte în Ucraina au fost uciși sau răniți.

La rândul lor, serviciile de informații din Marea Britanie au spus, săptămâna trecută, că forțele ruse s-ar putea confrunta cu un „exod” de trupe, deoarece este de așteptat ca mii de deținuți care au luptat în schimbul grațierilor să fie eliberați.

Deținuții care sunt repatriați – fie că sunt morți sau vii – este puțin probabil să fie întâmpinați cu recunoștință de către civilii ruși, care nu pot să uite infracțiunile comise de aceștia. 

În 2014, Roman Lazaruk, un fost deținut din regiunea rusă Rostov, a fost condamnat la închisoare pentru că și-a ucis mama și sora, potrivit The New York Times. Individul a murit în bătălia pentru Bahmut și a fost înmormântat pe „Aleea Eroilor”, o secțiune a cimitirului din localiatea sa de baștină, acolo unde își dorm somnul de veci soldați căzuți în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

Mulți oameni din comunitatea locală, inclusiv o fosă colegă de clasă a surorii sale, nu au fost de acord cu faptul că Lazaruk a fost înmormântat ca erou.

„Ce au făcut acest Lazaruk sau alți tipi? Au ucis, au furat, au înjunghiat, au violat, au mers la închisoare, apoi au ieșit de acolo ca să continue să ucidă. Ce fel de eroi sunt ei?”, a declarat, în presa locală, aceasta.

Prigojin a amenințat că va pune cadavrele deținuților morți pe front în sufrageria unui primar

În Rusia, s-a ajuns la dispute între oficialii locali, care doresc să evite controversa privind extinderea onorurilor publice pentru condamnații care mor pe front, și cetățenii de rând, care vor ca soldații căzuți să fie tratați cu respect ca apărători ai patriei, conform The Times.

Atunci când un primar din regiunea rusă Krasnodar a oprit funeraliile deținuților care au murit în războiul din Ucraina din cauza controversei publice care s-a iscat în jurul lor, fondatorul Wagner, Evgheni Prigojin, a amenințat că va îngrămădi cadavrele acestora în sufrageria primarului, potrivit The Times.

Unii ruși sunt îngrijorați de faptul că deținuții grațiați, care se întorc acasă în viață, vor fi violenți.

Ministerul britanic al Apărării a spus că revenirea foștilor deținuți în societatea rusă ar putea reprezenta o amenințare pentru comunitățile locale, menționând că va exista un „aflux brusc de infractori, adesea violenți, cu o experiență de luptă traumatizantă”.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62327188
Elon Musk cere o pauză de șase luni în pregătirea de sisteme mai puternice decât modelul GPT-4. „Pot provoca daune grave”

Magnatul Elon Musk şi un grup de experţi în inteligenţă artificială şi responsabili din industria IT au făcut apel la o pauză de şase luni în pregătirea de sisteme mai puternice decât modelul GPT-4 recent lansat de laboratoarele OpenAI.

62335295
Volodimir Zelenski l-a invitat pe XI Jinping la Kiev. „Suntem pregătiți să-l primim aici”

Președintele Zelenski l-a invitat pe omologul său chinez să viziteze Ucraina, după cum a afirmat într-un interviu acordat unei agenții de presă internaționale.

62335289
Coreea de Nord prezintă o dronă de atac nuclear subacvatic care poate provoca un „tsunami radioactiv"

Coreea de Nord a testat o dronă de atac nuclear subacvatic, similară torpilei rusești Poseidon.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.