Amenințări din Belarus: „Ce-i, dușmanilor? Nu vă convine? Belarus e o țară nucleară!”

×
Publicitate

Statele Unite și Rusia au încetat să mai facă schimb de informații privind armele nucleare.

Până acum, cele două state se informau reciproc în legătură cu arsenalul nuclear în baza tratatului START, ultimul pact de control al armelor dintre cele două țări.

 

 În Ucraina, au crescut în intensitate acțiunile militare în jurul centralei nucleare de la Zaporojie, potrivit șefului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi.

În acest timp, liderii ucraineni, în frunte cu președintele Zelenski, au făcut noi vizite în prima linie a frontului, semn că se apropie momentul ofensivei ucrainene.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat ieri tranșeele de la granița cu Rusia, în regiunea Sumî. Există încă amenințarea unui atac rusesc din această direcție, chiar dacă șansele ca rușii să obțină vreun rezultat favorabil sunt infime.

Și comandantul forțelor terestre ucrainene, Oleksandr Sirski, a mers în prima linie pentru a pune la punct planul pentru așteptata contraofensivă. El insistă că apărarea orașului Bahmut este o necesitate, pentru a nu permite trupelor ruse să controleze complet Donbasul.

Tehnica militară occidentală a ajuns în Ucraina

Pentru ucraineni, încurajator este că o parte din tehnica militară promisă de Occident a ajuns în țară. E vorba de blindate ușoare și zeci de tancuri britanice moderne Challenger.

În tabăra cealaltă, rușii spun că și ei așteaptă ajutoare... din Coreea de Nord. Un jurnalist rus a declarat că Phenianul ar putea trimite Rusiei sute de mii de soldați.

Oficial rus: „50.000 de trupe speciale nord-coreene sunt gata să plece (spre Rusia). Chiar sora liderului nord-coreean a spus că sunt în aceeași tranșee cu Rusia. 800.000 de militari nord-coreeni s-au oferit voluntari în prima zi.”

În Rusia, atmosfera nu mai este, însă, una optimistă. Mai nou, a făcut valuri condamnarea la 2 ani de închisoare a unui bărbat, căruia i-a fost retrasă custodia fiicei sale din cauza unei caricaturi anti-război.

Fata în vârstă de 13 ani a desenat la școală rachete îndreptându-se spre o femeie și un copil care fluturau un steag ucrainean. Tatăl fetei a fost condamnat la închisoare, dar a apucat să fugă. Vestea a fost primită cu aplauze în sala de judecată.

Olga Dyachuk, purtător de cuvânt Tribunalul Yefremov: „Verdictul a fost anunțat astăzi, dar acuzatul, dl. Moskalev, nu a fost prezent pentru că, noaptea trecută, a evadat din arestul la domiciliu.”

Amenințări din Belarus

Pe de altă parte, Belarusul a anunțat că primește cu brațele deschise armamentul nuclear tactic pe care Moscova vrea să-l instaleze pe teritoriul său, începând din vară. Oficialii de la Minsk spun că americanii și aliații din NATO sunt de vină că s-a ajuns aici. Iar jurnaliștii bieloruși deja amenință statele vecine.

Jurnalist bielorus: „Ce-i, dușmanilor? Nu vă convine? Belarus e o țară nucleară! O țară care e capabilă, în cazul unui atac asupra teritoriului ei, să răspundă cu arme nucleare tactice! Varșova se va topi, iar Vilnius se va îneca!”

Asta, deși Vladimir Putin a spus răspicat că nu Minsk-ul, ci Moscova va controla armele respective. Americanii urmăresc situația cu atenție.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA: „Nu am văzut semne că Vladimir Putin are de gând, sau se pregătește să folosească arme tactice nucleare în Ucraina. Am spus deja cât de grave ar fi consecințele dacă s-ar întâmpla asta.”

Nici chinezii nu par să privească cu ochi buni mișcarea armelor nucleare spre Belarus, chiar dacă nu au criticat Rusia în mod direct, ci printr-un citat dintr-o declarație antiproliferare.

Mao Ning, purtător de cuvânt al ministrului de externe chinez: „Anul trecut, în ianuarie, liderii celor cinci state care dețin arme nucleare au dat un comunicat în care au afirmat că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie să aibă loc niciodată. Au subliniat importanța evitării unui război între state nucleare și reducerea riscurilor strategice.”

Fostul ambasador american la Moscova, Michael McFaul, a declarat chiar că Putin și Lukașenko l-au umilit pe Xi Jinping. Asta pentru că liderul chinez și președintele rus au semnat la Moscova, săptămâna trecută, un acord împotriva desfășurării armelor nucleare pe teritoriul altor țări.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62335178
Paul O'Grady, celebru comediant britanic, mort la vârsta de 67 de ani. A devenit celebru în travesti

Prezentatorul și comediantul Paul O'Grady a murit la vârsta de 67 de ani. El a decedat „în mod neașteptat, dar pașnic" marți seară, a anunțat partenerul său, Andre Portasio, într-un comunicat.

62335175
CNAIR amenință antreprenorul care s-a ocupat de realizarea șoselei de centură a Zalăului. Care este motivul

Deși pe cei aproape șase kilometri ai șoselei de centură a orașului Zalău ar fi trebuit să putem circula încă de săptămâna trecută, nici măcar jumătate dintre lucrări nu sunt gata.

62335173
România și Polonia vor face achiziții comune de tehnică militară. Este anunțul făcut de șefii guvernelor celor două țări

România și Polonia vor face achiziții comune de tehnică militară, au anunțat șefii guvernelor celor două țări, reuniți la București. Elicoptere, muniție și sisteme de avertizare împotriva atacurilor aeriene ar putea fi pe lista de cumpărături.

Recomandări
Upu pius binzeu id158903 inquam photos cornel putan
Primul deces cauzat de virusul gripal, confirmat în România. Infecțiile respiratorii, în creștere față de săptămâna anterioară

Autoritățile au comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din actualul sezon. Este vorba despre un bărbat în vârstă de cel puțin 65 de ani, din județul Cluj, care avea afecțiuni medicale preexistente.

Nicolae ciuca ilie bolojan id216565 inquam photos george calin
Lovitură pentru PNL. Liberalii, obligați să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat. Ce a decis instanța

PNL a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și trebuie să restituie la bugetul de stat 14 milioane de lei primiți pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024.

Agresoare constanta
Reacția tinerei care a bătut cinci femei și a provocat distrugeri în Constanța: „Sunt foarte OK”. Agresoarea a fost arestată

Tânăra de 20 de ani din Constanța, acuzată că a lovit la întâmplare cinci femei și a făcut scandal în mai multe locuri din oraș, a ajuns după gratii pentru 30 de zile.