Putin a refuzat sa vorbeasca cu Erdogan, dar s-a intalnit cu Obama la Paris. Ce au discutat cei doi lideri cu usile inchise

61746461

Vladimir Putin si Barack Obama au discutat luni timp de aproape o jumatate de ora la Conferinta internationala privind schimbarile climatice (COP21), care s-a deschis oficial la Paris, transmite AFP, citand un comunicat al Kremlinului.

“Intalnirea s-a desfasurat cu usile inchise”, a mai indicat presedintia rusa, fara a oferi alte detalii. Anterior, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, indicase posibilitatea unei discutii “pe culoare” intre presedintii Putin si Obama.

Potrivit unui oficial al Casei Albe, citat de Reuters sub rezerva anonimatului, discutia s-a referit la criza din Siria si la situatia din Ucraina. Presedintele Barack Obama a subliniat importanta ca atacurile aeriene sa vizeze tinte ale Statului Islamic si nu grupari rebele care se opun presedintelui sirian Bashar al-Assad.

“Cei doi presedinti au discutat despre imperativul de a inregistra progrese in privinta procesului de la Viena pentru a se ajunge la o incetare a focului si la o solutionare pasnica a razboiului civil din Siria”, a indicat oficialul american.

obama - putin

Potrivit acestuia, presedintele Obama a declarat, in cursul intalnirii, ca plecarea de la putere a lui Assad este o parte a acestei tranzitii, ambii lideri afirmand ca ministerele lor de externe vor continua sa lucreze la procesul diplomatic in favoarea unei solutii pentru Siria.

Pe de alta parte, Barack Obama si-a exprimat regretul fata de moartea unui pilot rus al carui avion a fost doborat recent de aviatia turca, la granita cu Siria, si a incurajat o dezescaladare a tensiunilor dintre Rusia si Turcia, a mentionat aceeasi sursa.

Pe parcursul discutiei, presedintele american a subliniat de asemenea necesitatea unei solutii diplomatice la criza din Ucraina, precizand ca sanctiunile impuse Rusiei vor putea fi eliminate atunci cand Moscova isi va onora angajamentele asumate prin acordul de la Minsk.

Putin a refuzat sa se intalneasca cu Erdogan

Vladimir Putin nu va avea nicio intrevedere bilaterala cu Recep Tayyip Erdogan in marja Conferintei internationale de la Paris. Presedintele Turciei si-a manifestat vineri disponibilitatea pentru o discutie cu presedintele Rusiei, dupa ce relatiile dintre cele doua tari s-au tensionat semnificativ in urma doborarii de catre aviatia turca a unui avion de bombardament rus la granita cu Siria.

Intre timp, Rusia a trecut la represalii economice impotriva Turciei si a acuzat-o pe aceasta ca sprijina jihadistii, presedintele Putin cerandu-i totodata lui Erdogan sa prezinte scuze Moscovei, solicitare ce a fost respinsa de liderul turc, in conditiile in care, potrivit autoritatilor de la Ankara, avionul rus a incalcat spatiul aerian al Turciei si nu a raspuns somatiilor.

Putin: Turcia a decis sa doboare avionul rusesc pentru a proteja traficul de petrol al SI

Vladimir Putin a acuzat  Ankara ca a doborat saptamana trecuta un bombardier rusesc aproape de frontiera siriana pentru a proteja traficul de petrol al organizatiei Statul Islamic, informeaza Reuters si AFP. "Avem toate motivele sa credem ca decizia de a dobori avionul nostru a fost dictata de dorinta de a proteja aceste cai pentru transportul petrolului spre teritoriul turc", a declarat Putin intr-o conferinta de presa pe marginea COP21 la Paris.

Putin a explicat, pe marginea conferintei internationale asupra climatului din capitala franceza, ca Rusia a primit informatii aratand ca petrolul SI este transportat prin Turcia, subliniind ca doborarea avionului este o "mare greseala". El a adaugat ca nu s-a intalnit cu presedintele turc Tayyip Erdogan luni la summitul de la Paris.
 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Fostul premier de la Chisinau Vlad Filat a intrat in greva foamei. “Imi voi face testamentul, in caz ca se intampla ceva"

Fost premier si chiar presedinte interimar al Republicii Moldova, Vlad Filat este acum un simplu detinut – situatie pe care incearca prin toate mijloacele sa o schimbe.

Francois Hollande: "Viitorul planetei se decide la Paris". Ce le cere Barack Obama liderilor lumii, reuniti in Franta

Presedintele american Barack Obama a adresat luni un apel liderilor lumii sa fie la inaltimea mizelor pe care le impune incalzirea fara precedent a planetei

Turcia nu isi va cere scuze in fata Rusiei pentru avionul doborat. Premierul turc: "Nu ne-am facut decat datoria"

Relatiile dintre Rusia si Turcia raman tensionate, dupa doborarea avionului SU-24. Mai mult, Turcia a anuntat ca nu isi va cere scuze in fata Rusiei.

Recomandări
Mesajul lui Nicușor Dan la început de an școlar: „România are încă multe restanțe de rezolvat în educație”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, în mesajul transmis luni, la începerea anului şcolar, că educaţia nu înseamnă doar note, cataloage sau examen, ci și încrederea pe care un profesor o oferă unui elev.

Partidul de extremă dreapta AfD a câștigat detașat în Saxonia-Anhalt. Prezența la vot a fost cea mai mare de la reunificare

Partidul de extremă dreapta AfD - Alternativa pentru Germania - sărbătorește victoria detașată în alegerile legislative din landul estic Saxonia-Anhalt. 

Ce va fi diferit în anul școlar 2026-2027. Aproape 2,9 milioane de elevi încep orele

Aproape 2.900.000 de elevi şi preşcolari încep luni noul an şcolar - 2026-2027. Vor fi 36 de săptămâni de cursuri, structurate în cinci module, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.