Vladimir Putin se declară pregătit de un război cu Europa, dacă europenii „îl vor şi încep”

62594773
AFP

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, înaintea întâlnirii cu emisarul american Steve Witkoff şi Jared Kushner la Kremlin, că nu doreşte un război cu Europa, dar este „pregătit” dacă europenii îl vor şi îl provoacă, relatează AFP.

„Noi nu avem intenţia să intrăm în război cu Europa, dar dacă Europa îl vrea şi îl începe, suntem pregătiţi încă de acum”, a declarat presei Vladimir Putin.

El i-a acuzat pe europeni că vor să „împiedice” eforturile Statelor Unite în vederea încetării războiului din Ucraina.

„Ei nu au un program de pace, ei sunt de partea războiului”, a acuzat liderul de la Kremlin.

De ce există temeri legate de un „acord neplăcut” pentru Europa

Dar indiferent de rezultatul ultimei iniţiative a lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, Europa se teme de perspectiva unui acord - mai devreme sau mai târziu - care nu va pedepsi sau slăbi Rusia şi va pune în pericol securitatea continentului, scrie Reuters.

Trump a afirmat în repetate rânduri că doreşte să pună capăt războiului din Ucraina, pe care administraţia sa îl consideră o „baie de sânge”, dar eforturile sale de până acum, inclusiv summitul cu Putin din Alaska din august, nu au adus încă pacea.

Săptămâna trecută, SUA au propus un plan de pace în 28 de puncte care i-a speriat pe oficialii ucraineni şi europeni, pentru că reprezentau cedări în faţa cererilor cheie ale Moscovei referitoare la aderarea Ucrainei la NATO, controlul Moscovei asupra unei cincimi din teritoriul Ucrainei şi restricţii asupra armatei ucrainene.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62550812
Șeful NATO: Ucraina nu are încă sprijin unanim pentru aderare. „Eforturile americane pot restabili pacea”
Secretarul general al NATO Mark Rutte reafirmă marţi că, pentru moment, nu există un consens cu privire la o aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, relatează Reuters.
62505880
Germania înfiinţează o nouă unitate în cadrul poliţiei specializată în combaterea dronelor
Germania va crea o nouă unitate federală pentru combaterea dronelor, în contextul creşterii survolurilor suspecte deasupra bazelor militare şi infrastructurii critice, a anunţat ministrul de interne Alexander Dobrindt, potrivit POLITICO.
62554672
Armata germană anunţă că i-a fost furat un transport de muniţie. 20.000 de cartuşe au dispărut
Un transport de muniţie al armatei germane, aflat în grija unui curier civil, a fost furat săptămâna trecută, a confirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al Bundeswehr.