Vladimir Putin ar fi demis opt generali. De ce este furios președintele Rusiei

62246925
Getty

Rusia și-a schimbat tactica de război în Ucraina, iar Vladimir Putin demis opt generali, după eșecul din primele zile ale invaziei, a declarat joi seara, secretarul general al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov.

„Astăzi avem o înțelegere clară a planurilor inamicului. S-au schimbat puțin de la începutul războiului. Ei voiau ca în 2-3 zile să mărșăluiască pe Kreşciatik (principalul bulevard din Kiev). Acest lucru nu este și nu va fi posibil niciodată”, a spus Danilov, potrivit Pravda Ucraina.

„Mai mult, acum au schimbat tactica. Au schimbat conducerea. Au înlăturat vreo 8 generali, pentru că nu și-au îndeplinit sarcinile. Au fost numiți alii în loc. Înțelegem clar ce se întâmplă în Federația Rusă, Mai mult, pot spune că sunt disperați”, a mai spus el.

Președintele rus Vladimir Putin este furios și pe comandanții FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, pentru că i-ar fi furnizat informații greșite, care indicau că Ucraina este o țară slabă, dominată de neo-naziști, care s-ar preda ușor dacă ar fi atacată, spune Philip Ingram, expert pe probleme de securitate și fost agent al serviciilor de informații britanice, potrivit Daily Mail.

Aceste informații greșite ar fi condus la pierderi mari în rândul trupelor rusești în primele zile ale războiului, în condițiile în care Moscova se aștepta ca armata să defileze până la Kiev. Nu este clar câți militari ruși au murit în cele două săptămâni de la începutul invaziei. Ucrainenii spun că ar fi ucis 12.000 de inamici.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62247299
Moscova acuză Kievul că deține arme chimice. Servicii secrete: ”Rusia ar putea pregăti terenul pentru un atac chimic”

Moscova a început să vorbească, mai nou, despre armele chimice și biologice pe care Kievul le-ar fi dezvoltat în colaborare cu Statele Unite.

62247287
Locuitor din Jîtomîr: Putin nu a lăsat nimic viu. Elicopterele au distrus tot, casele şterse de pe faţa pământului

În a treia săptămână de război, Rusia continuă să bombardeze constant și fără discriminare orașele din Ucraina care îi opun rezistență.

62245273
AIEA: Ucraina a pierdut orice legătură cu centrala nucleara de la Cernobîl

Ucraina a pierdut orice legătură cu centrala nucleară de la Cernobîl, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi furnizate informaţii referitoare la situaţia centralei, anunţă AIEA, conform CNN.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 64 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Download
O navă comercială care venea spre Constanța, lovită de 3 drone în apele Bulgariei. Este a cincea atacată luna aceasta

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autorităţile de la Sofia, transmite agenţia EFE.

Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut.