Vladimir Putin a fost vaccinat împotriva Covid-19. Cum se simte președintele rus

62171319
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin, în vârstă de 68 de ani, a fost vaccinat marţi seara, în privat, împotriva COVID-19, a anunţat purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, relatează AFP.

''Putin a fost vaccinat împotriva coronavirusului. Se simte bine. Mâine va avea o zi de lucru completă'', a declarat Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Ria-Novosti.

Kremlinul a comunicat marţi că a decis să nu dezvăluie cu care dintre serurile anti-COVID-19 de fabricaţie rusească va fi vaccinat preşedintele Vladimir Putin.

„În mod deliberat nu spunem ce vaccin va primi preşedintele, remarcând că toate cele trei vaccinuri ruseşti sunt absolut de încredere şi eficiente”, le-a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor.

Peskov a subliniat că preşedintele a făcut deja foarte multe pentru a promova vaccinurile ruseşti, dintre care cel mai cunoscut este Sputnik V.

Moscova a mai acordat autorizare de urgenţă altor două vaccinuri de producţie internă, EpiVacCorona şi CoviVac.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61999746
Uniunea Europeană şi-a „distrus” relaţiile cu Rusia, consideră Serghei Lavrov
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, apreciază că Uniunea Europeană şi-a "distrus" relaţiile cu Rusia, transmite dpa.
62180801
O englezoaică leșină și de 50 de ori pe zi, la cea mai mică emoție, chiar și când râde. De ce afecțiune suferă
O tânără din Marea Britanie suferă de cataplexie, o tulburare rară care o face să leșine chiar și când râde sau vede pe cineva de care este atrasă. Atacurile generate de această afecțiune o fac să leșine și de 50 de ori pe zi.
62180800
Boris Johnson: Au fost „multe lucruri pe care ne-am fi dorit să le facem diferit” în lupta cu COVID
Boris Johnson a recunoscut că au fost „multe lucruri pe care ne-am fi dorit să le facem diferit”, la un an de la debutul primelor măsuri restrictive în Marea Britanie.