VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué

62320026

În fiecare zi apare câte o nouă poveste despre Shakira și Gerard Piqué. Despărțirea celor doi a fost atât de mediatizată, încât și familia celor doi a fost, fără să vrea, protagonistă.

 

În urmă cu câteva zile, un videoclip a devenit viral pe rețelele de socializare, în care Shakira și Bernabeu, mama lui Piqué vorbesc, acesta din urmă întinzându-și mâna și o apucă de față pe Shakira, scrie Hola.com.

 

Videoclipul o arată pe mama lui Piqué când o apucă de față pe cântăreață, apoi își duce un deget la buze, rugând-o să tacă, apoi cele două își continuă conversația, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

În videoclip apare și Piqué, care pare că vorbește cu cele două. În timp ce internauții spun că Shakira a fost agresată, cântăreața pare destul de relaxată în videoclip, de parcă cele două au mai trecut prin situații simialare și se simt confortabil, chiar și atunci când limitele sunt atinse.

Zvonurile despre o ceartă aprinsă între Shakira și Bernabeu au devenit virale odată cu lansarea noii piese a cântăreței.

Potrivit revistei spaniole Lecturas, mama lui Piqué a fost destul de afectată de ruptura dintre fiul ei și cântăreață. „Este devastată”, se arată în articol, susținând că despărțirea a creat tensiune între Bernabeu și Shakira, dar și între ea și nepoții ei, Milan și Sasha.

Revista susține că Bernabeu a vrut ca cei doi să-și rezolve problemele, sfătuindu-l pe Piqué să repare relația cu Shakira.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62320025
Șapte persoane au murit în urma unui atac „terorist” la o sinagogă din Ierusalim. Alte zece au fost rănite

Șapte persoane au fost ucise, vineri, într-un atac la o sinagogă din Ierusalim, a anunţat presa israeliană.

62320022
Cum s-a prăbușit în 3 zile imperiul celui mai bogat om din Asia. Are o avere mai mare decât Bill Gates sau Warren Buffet

Uriașul imperiu al miliardarului indian Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, s-a prăbușit în doar trei zile, după ce raportul unei firme de cercetare l-a acuzat de fraudă. Averea lui Adani este mai mare decât cea a lui Bill Gates sau Warren Buffet.

 

62320024
Mărturii din Nikopol, orașul ucrainean în care nimeni nu intră. "Zilnic, pe deasupra casei zboară proiectile"

Amplasat pe malul râului Nipru, orașul ucrainean Nikopol a fost închis oricărei persoane "străine", pe fondul atacurilor permanente pe care forțele ruse le lansează din Energodar, localitate aflată pe malul stâng al celui mai mare râu din Ucraina.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.