„Aceasta este o victorie a întregului popor, bazată pe programul pe care l-am prezentat pentru toţi oamenii", a declarat Abela jurnaliştilor, spunând că rezultatele arată că partidul său „a câştigat un mandat puternic".

„Să menţinem spiritul unităţii naţionale şi să ducem ţara înainte împreună", a spus el.

Jurnaliştii care au urmărit numărătoarea voturilor au declarat că Partidul Laburist a câştigat o majoritate parlamentară confortabilă, cu un rezultat totuşi mai slab faţă de 2022, când a obţinut 55% din totalul voturilor exprimate.

Charles Bonello, secretarul general al Partidului Naţionalist, de opoziţie, a recunoscut rezultatul alegerilor într-un interviu acordat postului public TVM, dar a spus că partidul său a reuşit totuşi să reducă majoritatea deţinută de Partidul Laburist.

Citește și
Grevele în Europa amenință traficul aerian. Sute de zboruri ar putea fi afectate la început de iunie

Alegerile au avut loc sâmbătă şi au înregistrat o prezenţă la vot de 87,4%, uşor mai mare decât la ultimele alegeri generale din 2022.

Partidul Laburist a făcut campanie bazându-se pe o economie puternică, experienţa şi credibilitatea guvernului. Partidul Naţionalist a susţinut însă că se observă o deteriorare a calităţii vieţii oamenilor în pofida economiei în creştere în cea mai mică ţară a Uniunii Europene.

Robert Abela, care i-a succedat lui Joseph Muscat la conducerea Partidului Laburist în 2020, va fi învestit luni dimineaţă.