Val de caniculă fără precedent. Țara din Europa unde s-ar putea înregistra 45 grade

×
Publicitate

Este apogeul valului de aer fierbinte care sufocă mai ales vestul și centrul Europei. Iar vineri, în Franța, chiar ar putea fi depășit recordul absolut de temperatură din această țară, 44,1 grade Celsius.

Fapt fără precedent pentru Franța, a fost emisă avertizarea maximă, cod roșu, pentru patru regiuni din sud. Pe de altă parte, în Spania, canicula a provocat incendii masive de vegetație.

"Un fenomen meteorologic nemaivăzut în Franţa, cu temperaturi prognozate care ar depăşi recorduri istorice absolute" - au avertizat autorităţile. În regiunile Marseille şi Montpellier, din sud, sunt aşteptate pentru vineri după-amiază temperaturi între 42 şi 45 de grade Celsius.

Christelle Robert, meteorolog: "Vineri ne aşteptăm la temperaturi foarte ridicate pentru această zonă mediteraneană. Se estimează că vom doborî recordul naţional de 44.1 grade Celsius pe care l-am înregistrat în Conqueyrac în 2003. Iar dacă vineri acest record va fi doborât, vom avea cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în această ţară."

Sute de şcoli au fost închise, în altele, orele se ţin în curte, la umbră.

Valerie Prevost, profesoară: "După-amiază e greu să ții cursuri în clase pentru că este extrem de cald. Așa că ne adaptăm cum putem, ieșim în curte, la umbra copacilor sau pe terenuri de sport acoperite".

E greu să mai găseşti un loc cu aer cât de cât răcoros în toată Franța. Nici măcar în vârf de munte.

Mathieu Dechavanne: "Pe vârful Cuibul Vulturului, la 2400 de metri altitudine, am avut până de curând şapte săptămâni de zăpadă. Azi nu găsim mai nimic."

Franţa, dar şi Germania, Polonia, Cehia au avut deja cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iunie.

Peste 40 de grade în Italia și Spania

 

În Italia şi în Spania au fost prognozate pentru vineri peste 40 de grade Celsius, la umbră.

Aerul fierbinte a provocat şi incendii de vegetaţie. În Catalonia, mai ales, pompierii se lupta cu cel mai grav incendiu din ultimii 20 de ani. Deja peste 5.500 de hectare au fost pârjolite şi zeci de localnici au fost evacuaţi din calea flăcărilor.

De asemenea, autorităţile au anunţat că un tânăr 17 ani, aflat la cules în Andaluzia, a murit vineri după ce a făcut insolaţie, fiind prima victimă semnalată oficial a caniculei care afectează Spania şi o parte din Europa.

Potrivit autorităţilor, pe tânăr l-a luat ameţeala şi a plonjat în piscina domeniului unde lucra, însă când a ieşit din apă, a avut convulsii.

Spitalizat de urgenţă în oraşul vecin Cordoba, acesta "a murit după ce i s-a făcut un masaj cardiac".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62058113
12 membri ai unei familii britanice s-au alăturat ISIS în Siria. Ce s-a întâmplat cu ei

Toți cei 12 membri ai unei familii britanice, care a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume după ce au fugit în Siria pentru a se alătura ISIS, au pierit.

62054122
Donald Trump, despre tensiunile cu Iran: ”Nu e nimic urgent”

Preşedintele Donald Trump a apreciat vineri că ''nu există nicio presiune'' pentru a soluţiona tensiunile dintre SUA şi Iran care au creat îngrijorări privind o escaladare a acestora în regiunea Golfului.

62058258
Trump, glumeț cu Putin la summitul din Japonia: ”Nu te amesteca în alegeri”

Principalii lideri ai lumii s-au adunat la Osaka, în Japonia, pentru summitul anual G20. Reuniunea se desfășoară într-un moment cu destule dispute și crize în care sunt implicate, într-un fel sau altul, țările ce reprezintă principalele economii ale lumii

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.