Val de atentate in Afganistan, soldate cu peste 44 de morti. Unul dintre ele a vizat o baza militara americana

61702816

Opt civili, angajati ai misiunii NATO in Afganistan, au fost ucisi in atacul de vineri seara de la Kabul ce a vizat o baza militara americana, au indicat sambata surse din cadrul Aliantei Atlantice, citate de AFP.

Acest nou bilant ridica la noua numarul persoanelor ucise in aceasta tentativa de asalt asupra bazei, dupa ce NATO a anuntat moartea unui soldat strain, a carui nationalitate nu a precizat-o. In ultimele 34 de ore, in Afganistan au fost comise trei atentate care s-au soldat cu cel putin 44 de morti. In afara de cel comis impotriva baze americane din apropierea aeroportului din Kabul, alte doua atacuri au vizat o zona rezidentiala din capitala afgana, unde au fost ucise 15 persoane, si Academia de politie, unde au fost ucisi 20 de cadeti, relateaza Agerpres.

Din cele trei atacuri, rebelii talibani au revendicat doar atentatul comis la Academia de politie. Aceste atacuri constituie primul mare val de violenta inregistrat la Kabul dupa numirea mollahului Mansour in fruntea talibanilor, ca succesor al mollahului Omar, liderul istoric al rebelilor islamisti al carui deces a fost anuntat saptamana trecuta
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61702809
Taifunul Soudelor face ravagii in Taiwan. Patru oameni au murit si 3 milioane de locuinte au ramas fara curent

Puternicul taifun Soudelor a lovit Taiwanul sambata, patru oameni pierzandu-si viata iar ploile torentiale si vantul puternic provocand intreruperea curentului electric pentru 3 milioane de locuinte.

61702808
Inchisoare pe viata pentru autorul masacrului de la cinematograful din Aurora. Cum a scapat Holmes de pedeapsa cu moartea

Un juriu a renuntat vineri sa recomande pedeapsa cu moartea pentru autorul unui masacru soldat cu 12 morti si alte 70 de persoane ranite intr-un cinematograf din Aurora in 2012, deschizand calea condamnarii la inchisoare pe viata.

61702797
Arsita a pus stapanire pe Europa. Tarile in care autoritatile au anuntat cod rosu de canicula

Un val de caldura a acoperit regiuni vaste din Europa. Autoritatile din Italia, Ungaria si Croatia au anuntat cod rosu de canicula, in timp ce in sudul Germaniei termometrele au indicat temperaturi fara precedent.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.