Uraganul Isaias va ajunge la categoria 1. „Ne place când plouă așa”

×
Publicitate

Americanii care locuiesc pe coastele Floridei se pun la adăpost din calea unei furtuni tropicale, care a răvășit deja insulele Bahamas.

Potrivit meteorologilor, în următoarele ore furtuna ar urma să crească în intensitate, și să devină un uragan de categoria 1.

Pe plaja din Miami nu a fost un weekend de lenevit la plajă, ci unul care i-a trimis pe mulți la adăpost. Unii au fost prinși însă cu garda jos.

Localnic: „Știam că va fi o furtună, dar speram să înceapă puțin mai târziu. Nu m-am așteptat că vremea să se schimbe așa brusc, în doar câteva secunde.”

Cu toate acestea, ploaia torențială care anunța sosirea furtunii tropicale Isaias nu i-a oprit pe unii americani să facă sport.

Localnic: „Ne place când plouă așa. Vremea e schimbătoare în Miami și nu știi la ce să te aștepți de la o oră la alta. A fost o aventură grozavă (să ne plimbăm cu bicicleta)."

În schimb, alți oameni și-au petrecut ziua umplând saci cu nisip pentru a-și ridica baricade, în cazul unor posibile inundații provocate de furtuna tropicală Isaias. Cei care locuiesc în apropierea orașului Miami știu cât de ușor e ca apa să le intre în casă în urma unor ploi abundente.

Chiar dacă există posibilitatea că furtuna tropicală să-și schimbe traiectoria în ultimul moment, localnicii vor să fie pregătiți pentru orice situație.

Localnic: „Nu poți prezice cu exactitate vremea. Te pregătești, îți faci provizii de conserve și apă și speri să nu fie foarte grav.”

Guvernatorul Floridei i-a sfătuit pe localnici să își facă provizii pentru toată săptămâna.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62126263
Autostrada spre Grecia, blocată de protestatari în Bulgaria. Restricții severe de trafic

Manifestanţii din Bulgaria şi-au intensificat presiunea duminică, ridicând alte corturi alături de cele care de joi restricţionează traficul în centrul capitalei, Sofia, şi blocând principala autostradă spre Grecia, relatează EFE.

62132527
A fost capturat "Ciocanul", unul dintre cei mai căutaţi lideri de cartel din Mexic

Jose Antonio Yepez, cunoscut drept El Marro ("Ciocanul"), lider al unui cartel al drogurilor considerat vinovat de escaladarea violenţelor în ţară în ultimii ani, a fost capturat de forţele de securitate din Mexic.

62124451
Autoritățile din Egipt îi explică lui Elon Musk că piramidele nu au fost construite de extratereștri

Autoritățile egiptene l-au invitat pe miliardarul Elon Musk să le viziteze țara și să vadă că faimoasele piramide nu au fost construite de extratereștri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.