UNICEF: Copiii din Gaza se confruntă cu malnutriţia şi alte boli

62406316

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a declarat vineri că după aproape trei luni de război în Fâşia Gaza, malnutriţia şi bolile creează un ciclu mortal care ameninţă peste 1,1 milioane de copii, relatează dpa.

 

Potrivit unui studiu UNICEF realizat pe 26 decembrie, 90% din cei 1,1 milioane de tineri din regiune nu au acces complet la nutrienţii necesari organismului.

"Copiii din Fâşia Gaza se confruntă cu o triplă ameninţare mortală, odată cu creşterea cazurilor de boli, scăderea nutrienţilor şi escaladarea ostilităţilor care intră în cea de-a paisprezecea săptămână", a mai spus UNICEF.

"Copiii din Gaza sunt prinşi într-un coşmar care se înrăutăţeşte pe zi ce trece", a declarat Catherine Russell, director executiv al UNICEF.

Raportul UNICEF arată că cazurile de diaree la copiii sub 5 ani au crescut de la 48.000 la 71.000 în doar o săptămână, începând cu 17 decembrie, echivalentul a 3.200 de cazuri noi de diaree zilnic.

În plus, copiii strămutaţi şi familiile lor nu pot menţine nivelurile de igienă necesare pentru prevenirea bolilor, dată fiind lipsa alarmantă a apei potabile şi a salubrităţii.

Raportul UNICEF afirmă că diareea prelungită îi supune pe copii la un risc crescut de deces.

"Viitorul altor mii de copii din Gaza atârnă în balanţă. Lumea nu poate sta pe loc să privească. Violenţa şi suferinţa copiilor trebuie să se oprească", a mai spus Catherine Russell.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62415650
Ministrul american al apărării Lloyd Austin a fost spitalizat din cauza unor complicaţii de sănătate

Ministrul american al apărării Lloyd Austin a fost spitalizat luni din cauza unor complicaţii de sănătate, a anunţat vineri Pentagonul, relatează AFP.

62371453
„Nu am greşit cu nimic.” Statul New York cere 370 de milioane de dolari în procesul lui Trump pentru fraudă financiară

Statul New York, care a intentat o acţiune civilă pentru fraudă financiară împotriva fostului preşedinte Donald Trump, a fiilor săi şi a imperiului lor imobiliar Trump Organization, cere acum o despăgubire de "370 de milioane de dolari".

 

62415624
Cireșii din Washington au înflorit cu trei luni mai devreme. Spectacol extraordinar în capitala americană

Faimoșii cireși din Washington DC au furat startul în acest an. Dăruiți de japonezi americanilor în urmă cu peste un secol, cireșii oferă un spectacol extraordinar, de obicei în luna martie.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.