Ungaria refuză "şantajul" Bruxelles-ului. ”Ne putem lipsi de PNRR, avem destui bani”

62216001
Getty

Guvernul ungar a calificat ca inacceptabil ceea ce consideră a fi un şantaj din partea Bruxelles-ului cu privire la validarea planului său de redresare şi se declară gata să renunţe la fondurile europene (PNRR).

 

"Da, ne putem lipsi" de fondurile europene,"avem destui bani pentru a începe aceste proiecte" de redresare, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-un interviu acordat AFP la Strasbourg, cu două zile înaintea expirării termenului limită de examinare de către Comisia Europeană.

Analiza planului de redresare transmis la Bruxelles pe 12 mai, dar care se confruntă de luni de zile cu dezacorduri pe subiectul respectării statului de drept în Ungaria, a fost prelungită până pe 30 septembrie de către Comisia Europeană.

Executivul european a evidenţiat în special o luptă insuficientă împotriva corupţiei şi lipsa de independenţă din justiţie.

Szijjarto nu se aşteaptă la un acord din partea Bruxelles-ului până joi. În opinia sa,"dezbaterea nu este dacă planul de redresare este bun sau nu". Blocajul are legătură cu adoptarea în iunie a unei legi acuzate că subminează drepturile persoanelor LGBT +, lege pe care guvernul Viktor Orban o prezintă drept un instrument pentru protejarea copiilor.

 

”Nu vom face niciun compromis”

 

"Folosirea fondurilor europene ca mijloc de şantaj pentru a promova schimbarea politică este inacceptabilă", a insistat Peter Szijjarto.

Dacă Bruxellesul decide sau nu să prelungească în continuare termenul limită pentru examinarea planului Ungariei de investiţii şi reformă care ar permite Budapestei să beneficieze de 7,2 miliarde de euro în subvenţii din partea UE,"nu cred că are vreo importanţă, pentru că nu vom face niciun compromis pe acest subiect", a afirmat ministrul ungar de externe.

Şeful diplomaţiei ungare a evidenţiat recenta îmbunătăţire a ratingului datoriei Ungariei de către Moody's, precum şi o "cerere uriaşă" pentru obligaţiunile pe termen lung ale ţării.

Luni, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a spus că nu poate "spune în avans dacă ne îndreptăm, sau nu, spre un acord".

Ungaria deţine până în noiembrie preşedinţia rotativă semestrială a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, iar priorităţile sale sunt protecţia minorităţilor naţionale, protecţia familiilor şi dialogul inter-religios.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62215989
Trump avea accese de furie îngrozitoare. Casa Albă desemnase special o persoană să-i pună melodia preferată pentru a-l calma

O fostă purtătoare de cuvânt a Casei Albe din timpul administraţiei lui Donald Trump a descris într-o carte accesele de furie "îngrozitoare" ale fostului preşedinte, care nu se calma decât punând să i se difuzeze fragmente din muzica lui preferată.

62215985
VIDEO. Jurnalistul australian Jonathan Swan a câștigat un premiu Emmy pentru un interviu viral realizat cu Donald Trump

Jurnalistul australian Jonathan Swan a câștigat un premiu Emmy 2021 pentru interviul remarcabil pe care l-a realizat în august 2020 cu Donald Trump, președintele SUA la acea dată, informează The Guardian.

62215981
Scandal în Italia din cauza statuii unei femei îmbrăcate sumar. Politicienii cer demolarea acesteia: ”Este o ofensă”

O statuie de bronz reprezentând o femeie îmbrăcată sumar a stârnit o polemică în Italia, unii politicieni cerând înlăturarea acesteia, informează BBC.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.