Un irakian arestat în Irak în legătură cu uciderea unei adolescente în Germania şi-a recunoscut fapta

61965247
Pro TV Chisinau

Un tânăr irakian arestat vineri în Kurdistanul irakian, bănuit de uciderea unei adolescente în Germania şi-a recunoscut fapta, a anunţat sâmbătă un înalt responsabil al poliţiei din regiunea autonomă din Irak, transmit AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Ali Bashar, în vârstă de 20 de ani, urmează să fie judecat în Kurdistanul irakian, a precizat comandantul poliţiei din provincia Dohuk (nord-vestul Irakului).

Sosit în Germania în octombrie 2015, în plină criză a refugiaţilor, tânărul era bănuit că a violat-o şi strangulat-o, la 22 sau 23 mai a.c., pe Susanna Feldman, în vârstă de 14 ani, la Wiesbaden (centrul Germaniei). 

Adolescenta de 14 ani, care ar fi moldoveancă, a fost declarată disparută în luna mai, relatează protv.md. Miercuri, 6 iunie, corpul ei a fost găsit în apropierea centrului de refugiați unde a locuit Bashar.

ali bashar

Irakianul a declarat că erau prieteni, dar că în timp ce se aflau într-o excursie împreună, pe fondul consumului de alcool şi droguri, s-au certat şi tânăra a ameninţat că va chema poliţia, a indicat comandantul poliţiei din Dohuk.

Tânărul a plecat din Germania la 2 iunie împreună cu familia sa, înainte să devină suspect şi să fie descoperit cadavrul fetei şi după ce solicitarea de azil i-a fost respinsă.

Circumstanţele plecării sale au ridicat semne de întrebare, în Germania, cu privire la eficienţa poliţiei. Totodată, problema extrădării sale către Germania riscă să genereze dezbateri, în condiţiile în care nu există un acord în materie de extrădare între cele două ţări. Totuşi, media germane au indicat că tânărul urma să fie adus înapoi în Germania chiar sâmbătă.

La Mainz, unde locuia adolescenta ucisă, erau prevăzute sâmbătă mai multe manifestaţii în legătură cu acest caz. Gruparea Gutmenschliche Aktion Mainz avea planificat un marş în memoria tinerei şi împotriva rasismului, în timp ce partidul antiimigraţie Alternativa pentru Germania (AfD) a pregătit o demonstraţie în faţa municipalităţii locale sub sloganul "Destul! Cel puţin trageţi concluziile!".

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61965410
Mesajul transmis de actrița Asia Argento, după sinuciderea iubitului ei, Anthony Bourdain

Asia Argento, actrița italiană care avea o relație cu Anthony Bourdain, a spus că este devastată de moartea iubitului ei. Actrița a postat un mesaj emoționant pe Twitter.

61965406
Ultimul video publicat de Anthony Bourdain cu doar câteva zile înainte să se sinucidă

Imagini publicate pe Twitter îl arată pe regretatul maestru bucătar şi prezentator TV Anthony Bourdain râzând și petrecând alături de colegi cu doar o săptămână înainte de sinucidere.

61965377
Regina Elisabeta a II-a a suferit, în secret, o operație de cataractă, luna trecută

În Marea Britanie, Regina Elisabeta a II-a are un program încărcat. Vineri, însoțită de prințul Charles, a inaugurat o expozitție consacrată Jubileului de diamant.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 2
Cum ar putea arăta guvernul Luca Niculescu. Împărțirea ministerelor între PSD și premierul desemnat - SURSE

Guvernul Luca Niculescu prinde contur. Viitorul executiv ar urma să aibă 17 ministere, împărțite între PSD și premierul desemnat, explică surse politice.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Vlcsnap 2026 10 14 17h46m04s976
O femeie a atacat mai multe persoane, la întâmplare, în Constanța. Ce problemă de sănătate are suspecta

Scene șocante în Constanța, unde o tânără de 20 de ani a atacat mai multe persoane, la întâmplare, pe stradă, într-o cafenea, în recepția unui hotel, dar și într-un magazin dintr-un centru comercial.