Un fost funcţionar al Băncii Mondiale la Washington este premierul noului Guvern palestinian. Șase miniștri sunt din Gaza

62437897
Agerpres

Un nou guvern palestinian a fost învestit duminică la Ramallah, sediu al Autorităţii Palestiniene, obligată să reformeze în perspectiva postbelică din Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas se află sub presiunea comunităţii internaţionale, şi în special a Statelor Unite, care îi cer "reforme administrative" în "beneficiul poporului".

După ce a fost numit prim-ministru la mijlocul lui martie, economistul Mohammed Mustafa, 69 de ani, fost funcţionar al Băncii Mondiale la Washington şi consilier apropiat al lui Abbas, a prezentat joi un guvern alcătuit din 23 de miniştri cu profiluri variate.

Toţi au depus jurământul rând pe rând duminică seara la Ramallah, în Cisiordania ocupată.

Ramallah, Mohamed Mustafa

Printre noii săi miniştri se numără patru femei şi şase persoane originare din Fâşia Gaza, în special un fost primar al oraşului Gaza.

Prioritatea guvernului va fi să lucreze pentru "reunificarea instituţiilor, inclusiv prin asumarea responsabilităţii pentru Fâşia Gaza", a declarat Mustafa joi într-o scrisoare în care şi-a prezentat foaia de parcurs.

Şeful guvernului, titular al Externelor, a insistat asupra "reconstrucţiei" teritoriilor palestiniene, în principal a Fâşiei Gaza, devastată de război şi pentru care va numi un coordonator dedicat.

Hamas, un rival al mişcării Fatah a lui Mahmoud Abbas, a preluat puterea în Fâşia Gaza în 2007.

Armata israeliană desfăşoară o ofensivă acolo de aproape şase luni drept represalii la un atac fără precedent al mişcării islamiste care a făcut peste 1.160 de morţi în Israel pe 7 octombrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale. Războiul a făcut în Fâşia Gaza aproximativ 33.000 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Printre alte proiecte majore, Mustafa a menţionat şi problema politică a Ierusalimului de Est, un sector al Oraşului Sfânt ocupat şi anexat de Israel din 1967, şi a promis măsuri de consolidare a finanţelor publice şi de reformare a instituţiilor, cu o secţiune specifică privind "lupta împotriva corupţiei".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62434078
Netanyahu, operat cu succes în timp ce israelienii îi cereau demisia și eliberarea ostaticilor din Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost operat "cu succes" duminică de hernie, o operaţie care a avut loc în plin război între armata sa şi Hamas în Gaza, teritoriu devastat de noi lovituri israeliene.

62437887
Erdogan recunoaște victoria istorică a opoziției. Este cel mai mare dezastru electoral al său din ultimii 20 de ani

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a recunoscut duminică victoria istorică a opoziţiei la alegerile municipale care, în opinia lui, reprezintă un "punct de cotitură" pentru tabăra sa, la putere din 2002, comentează AFP.  

62269209
Recep Erdogan îi transmite lui Mark Rutte că Turcia va susţine un nou şef al NATO în funcţie de nevoile sale

Preşedintele turc Tayyip Erdogan i-a transmis duminică premierului olandez Mark Rutte, în cadrul unei convorbiri telefonice, că Ankara va susţine un candidat pentru postul de nou şef al NATO în funcţie de aşteptările şi nevoile sale.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.