Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zguduit Insula Luzon din Filipine

62174068
Shutterstock

Un puternic seism a lovit principala insulă a arhipelagului Filipine în cursul nopţii de duminică spre luni, fără să fie raportate pagube deocamdată, potrivit Institutului american pentru studii geologice (USGS) şi autorităţilor locale, notează AFP.

 

Cutremurul cu magnitudinea 5,7 a fost înregistrat la o adâncime de 98 de kilometri, în largul provinciei Batangas de pe Insula Luzon, la ora locală 01.12 (duminică, 17.12 GMT), potrivit USGS. Locuitorii din Manila, capitala ţării, au fost treziţi de mişcarea telurică.

Agenţia seismologică din Filipine a avertizat cu privire la posibile daune şi replici. Autorităţile au indicat că deocamdată nu au fost informate cu privire la eventuale pagube materiale.

"A fost cu adevărat puternic", a povestit Jose Clyde Yayong, un responsabil din sistemul de gestionare a dezastrelor din oraşul Tagaytay, în provincia învecinată Cavite.

"Până în prezent, nu există incidente legate de cutremur", a adăugat el.

Leonardo Tristan, un agent de gestionare a catastrofelor din oraşul Looc, pe Insula Mindoro, la sud de Luzon, a declarat că forţa cutremurului a făcut ca mulţi locuitori să iasă în fugă din casele lor.

Filipinele sunt situate pe "Cercul de Foc" al Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure de pământ frecvente şi activitate vulcanică semnificativă.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62215434
Alegeri în Germania, după epoca Merkel. Rezultatele după un exit-poll

60 de milioane de germani au fost chemaţi duminică la urne să decidă cui îi vor încredinţa frâiele ţării, după epoca Merkel. Bătălia electorală este mai îndârjită ca niciodată.

62183009
Erdogan refuză orice acord de securizare a aeroportului de la Kabul, dacă din Guvernul taliban nu fac parte femei

Turcia, ca stat membru NATO, urma să preia securitatea aeroportului de la Kabul după retragerea americană, un acord care nu va avea loc dacă din noul Guvern taliban nu fac parte femei, avertizează preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

62215432
Serbia plasează în alertă trupe la frontiera cu Kosovo. Priștina desfășoară forțe speciale de poliție ROSU în nordul țării

Serbia plasează în alertă trupe la frontiera cu Kosovo, după ce Priştina desfăşoară forţe speciale de poliţie ROSU în nordul ţării.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Consultări la Cotroceni. Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Propunerea PSD de premier sunt eu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.