Un bărbat a fost închis pe nedrept timp de 3 ani, în Italia. „Nu era decât un biet tâmplar”

62061978
iStock

Un cetățean eritreean încarcerat timp de trei ani în Italia, fiind acuzat că a coordonat o rețea cu migranți, a fost pus în libertate vineri de un tribunal din Palermo. Instanța a decis că poliția s-a înșelat asupra identității bărbatului.

Judecătorii au stabilit că acesta nu este Mered Yehdego Medhane, presupusul traficant, ci tâmplarul Medhanie Tesfamariam Bere, pe care l-au condamnat pentru infracţiunea mai puţin gravă de ajutor pentru imigraţie ilegală, pedeapsă acoperită deja de perioada de detenţie preventivă, informează DPA și AFP, citate de Agerpres.

Verdictul justiţiei pune în dificultate autorităţile italiene şi britanice, care au colaborat pentru arestarea eritreeanului în Sudan şi extrădarea lui în Italia.

În acelaşi timp, bărbatul pe care îl căutau cu adevărat se află în continuare în libertate.

În 2016, autorităţile italiene anunţaseră cu mândrie arestarea în Sudan şi extrădarea în Italia a lui Medhanie Yehdego Mered, după ani de anchete asupra reţelelor care au trimis sute de mii de migranţi în Europa şi mii la moarte.

Mered era suspectat în principal că închiriase nava al cărei naufragiu s-a soldat cu peste 366 de morţi pe 3 octombrie 2013, în largul insulei Lampedusa.

Foarte curând, mărturiile au curs pentru a arăta că bărbatul arestat nu era Mered, ci Medhanie Tesfamariam Berhe, un refugiat eritreean la Khartoum şi care nu avea în comun cu cel căutat decât un prenume relativ comun în Eritreea.

„Nu sunt surprins (de verdict), noi susţinem de mai mulţi ani că (el) nu este traficantul de persoane indicat de procurori'', a declarat avocatul Michele Calantropo pentru agenţia de presă Adnkronos. El a precizat că a depus imediat cerere de azil în numele clientului său, pentru ca acesta să nu fie expulzat.

În 2016, BBC şi The Guardian au fost printre primii care au arătat că poliţia a identificat greşit persoana, dar procurorii din Palermo au negat acest lucru.

La proces, ei au cerut o pedeapsă de 14 ani de închisoare. După comunicarea verdictului, procurorul-şef din Palermo, Francesco Lo Voi, a insistat că sentinţa de condamnare arată că inculpatul a fost totuşi implicat în traficul de migranţi.

„Toate afirmaţiile că nu era decât un biet tâmplar persecutat pe nedrept au fost contrazise în mod clar de dovezile aduse împotriva lui de procurori'', a declarat el pentru Adnkronos

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62059273
Condițiile impuse de socialiștii europeni Ursulei von der Leyen, ca să o susțină pentru șefia CE

Grupul socialiștilor europeni i-a transmis, vineri, Ursulei von der Leyen, într-o scrisoare, că o vor susține să preia președinția Comisiei Europene numai dacă va prezenta în scris „angajamente concrete” privind prioritățile de politică în acest post.

62061967
Protest al „vestelor negre” la Panteonul din Paris. Ce nemulțumiri au oamenii. FOTO

Sute de imigranți ilegali, care se identifică drept „vestele negre”, au pătruns în Panteonul din Paris, cerând rezolvarea statutului lor ilegal, astfel încât să poată rămâne în Franța.

62061939
Mărturia şocantă a patronului terasei din Halkidiki unde au murit o româncă și fiul ei

Este stare de urgenţă în Halkidiki, unde o româncă din Cluj şi fiul ei de 8 ani au murit, în urma unei furtuni apocalitice.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.