UE „îmblânzește” normele de poluare pentru producătorii auto. Compromisul UE pentru a susține producția europeană

62547263
Shutterstock

Statele membre UE au aprobat marţi relaxarea noilor limite privind emisiile de CO2 pentru autoturisme, ceea ce va acorda producătorilor auto mai mult timp pentru a îndeplini obiectivele climatice ale blocului comunitar, transmite DPA.

Conform precedentelor reglementări anunţate de Comisia Europeană, nivelul mediu al emisiilor tuturor vehiculelor înmatriculate în UE de un producător auto nu trebuie să depăşească valoarea limită. Producătorii auto trebuiau să plătească amenzi pentru că emiteau prea mult CO2.

Aceste limite au fost înăsprite la începutul anului, în cadrul eforturilor de reducere a emisiilor care afectează sănătatea oamenilor. În condiţiile în care vânzările de vehicule electrice (EV) rămân sub estimări, mulţi producători auto riscau amenzi.

În loc să fie obligaţi să îndeplinească plafonul anual, producătorii auto vor avea trei ani la dispoziţie în acest scop, astfel încât amenzile nu vor fi impuse imediat.

Dacă Volkswagen, Mercedes, BMW sau alţi producători auto depăşesc ţintele privind emisiile de CO2 anul acesta, nu vor trebui să plătească automat amenzi. Pot evita amenzile dacă rămân sub limita UE în următorii doi ani.

Comisia Europeană vrea modificarea standardelor de poluare

În aprilie, Comisia Europeană a propus o modificare specifică a Regulamentului de stabilire a standardelor de performanţă privind emisiile de CO2 pentru autoturismele şi camionetele noi. Amendamentul introduce o măsură de flexibilitate cu obiectivele lor privind CO2 pentru perioada 2025-2027.

Măsura de flexibilitate propusă permite ca respectarea de către producători a obiectivelor privind emisiile de CO2 pentru 2025, 2026 şi 2027 să fie evaluată pe parcursul întregii perioade de trei ani, stabilindu-se o medie a performanţei lor, mai degrabă decât anual. Această abordare permite producătorilor să echilibreze orice emisii anuale excesive prin depăşirea obiectivului în anul sau în anii rămaşi.

Această flexibilitate suplimentară va contribui la protejarea capacităţii industriei de a investi în tranziţia curată, menţinând în acelaşi timp obiectivul pentru 2025 şi menţinând industria pe drumul cel bun pentru următoarea rundă de reduceri ale emisiilor.

Obiectivele la nivelul UE urmăresc să facă sistemul de transport al UE mai durabil şi să plaseze transportul rutier pe o traiectorie fermă către o mobilitate cu emisii zero până în 2050, apreciază Comisia Europeană. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Bărbatul care a intrat cu mașina în zeci de oameni la parada Liverpool a fost arestat. El este suspectat de tentativă de omor

Suspectul în incidentul de luni, de la parada echipei Liverpool, rămâne în custodia poliţiei şi a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor.

Cum să depistezi un spion rus. Ghidul oficial lansat de un stat NATO. Ce îi dă de gol în public

Serviciul de Informații și Securitate al Ministerului Apărării din Letonia a publicat recent un set de recomandări privind identificarea posibililor spioni și sabotori ruși.

Proiectul de lege referitor la moartea asistată, avizat de Franța. Legea este la un pas de aprobare definitivă. Ce prevede

Parlamentarii francezi din camera inferioară au aprobat marţi un proiect de lege pentru legalizarea morţii asistate.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.