UE vrea să accelereze discuţiile comerciale cu SUA, pentru a evita un război comercial transatlantic

62546994
Shutterstock

UE a anunțat că va accelera negocierile cu SUA pentru a evita un război comercial, adoptând o abordare mai amicală după criticile lui Donald Trump, relatează Bloomberg.

Uniunea Europeană a anunţat că a convenit accelerarea negocierilor cu Statele Unite, pentru a evita un război comercial transatlantic, indicând o abordare mai amicală la doar câteva zile după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat blocul comunitar că profită de SUA şi încetineşte negocierile, transmite Bloomberg.

"Există acum un nou impuls pentru negocieri", le-a spus jurnaliştilor luni Paula Pinho, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, la o zi după ce preşedintele CE, Ursula von der Leyen, a vorbit la telefon cu Donald Trump. "Ei au convenit să accelereze negocierile comerciale şi să rămână în contact strâns", a adăugat Pinho.

După convorbire, Trump a revenit asupra ameninţării sale că va impune tarife de 50% la importurile din Uniunea Europeană începând de luna viitoare, acceptând o prelungire a datei limită până la 9 iulie, pentru a da mai mult timp părţilor să ajungă la un acord.

"Am avut o discuţie foarte plăcută şi am acceptat amânarea. Ea a spus că ne vom întâlni rapid pentru a vedea dacă putem ajunge la un acord", a spus Trump la revenirea la Washington după un weekend în New Jersey.

Imediat după anunţarea prelungirii termenului limită, moneda euro şi dolarul american s-au apreciat în raport cu francul elveţian, o valoare tradiţională de refugiu în perioade cu turbulenţe.

Discuţiile au fost până acum afectate de o multitudine de probleme, fără a se găsi terenul comun pentru ambele părţi. Europenii se plâng că nu este clar ce vrea SUA şi cine vorbeşte pentru preşedintele american.

Vineri, Trump a sugerat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din ţările Uniunii Europene începând cu 1 iunie şi a dat de înţeles că negocierile comerciale între Washington şi Bruxelles sunt în impas. "Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de pe urma Statelor Unite în comerţ, este foarte dificil să se negocieze cu ea. Discuţiile noastre cu ei nu duc nicăieri. În aceste condiţii, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie", a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

Comisarul pentru pentru comerţ şi securitate economică, Maros Sefcovic, urma să discute luni cu secretarul american al Comerţului, Howard Lutnick. Ambasadorii UE ar urma să aibă luni o întâlnire de ultim moment pentru a discuta cele mai recente evoluţii cu Comisia Europeană, informează Agerpres.

Conform calculelor Bloomberg, ameninţarea lui Trump cu taxe vamale americane de 50% ar afecta comerţul cu mărfuri dintre UE şi SUA, în valoare de 321 miliarde de dolari, reducând PIB-ul Statelor Unite cu aproximativ 0,6% şi majorând preţurile cu peste 0,3%.

Deşi UE declară că prioritatea sa o reprezintă găsirea unei soluţii negociate cu SUA, pregăteşte şi măsuri de retorsiune dacă va fi necesar. UE a aprobat taxe vamale la mărfurile SUA de 21 miliarde de euro (23,9 miliarde de dolari) ca răspuns la taxele pe metale anunţate de Trump, care pot fi rapid implementate. Ele vizează state americane sensibile din punct de vedere politici şi includ produse cum ar fi boabe de soia din Louisiana, de unde provine preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, precum şi produse agricole şi motociclete.

De asemenea, blocul comunitar pregăteşte o listă suplimentară de produse americane la care se vor aplica taxe vamale, în valoare de 95 miliarde de euro, şi vor viza avioanele Boeing, maşinile produse în SUA şi whisky.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția presei americane după cursa istorică a lui David Popovici de la Paris
Reacția presei americane după cursa istorică a lui David Popovici de la Paris
Citește și...
Zelenski: Serviciile de informații indică faptul că Rusia pregătește noi ofensive și nu are nicio intenție de a opri războiul

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat luni seara, în discursul video către naţiune, că, potrivit informaţiilor obţinute de serviciile secrete, Rusia pregăteşte noi operaţiuni ofensive.

Vulcanul Kilauea a erupt din nou în Hawaii. Jeturi de lavă au atins înălțimea de 300 de metri

Vulcanul Kilauea, unul dintre cei mai activi din lume, a erupt din nou în Hawaii, proiectând lavă până la 300 de metri în aer.

Zelenski îl acuză pe Putin că „se joacă cu diplomația”. Kremlinul îi ridică în slăvi pe americani

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că omologul său rus „se joacă cu diplomația”, după ultimul atac masiv lansat de ruși în Kiev, în timp ce Kremlinul laudă implicarea SUA în negocierile de pace.

Recomandări
Ce urmează după oprirea centralei de la Cernavodă. Măsurile anunțate de Guvern pentru următorii ani

În plină criză energetică, cu centrala de la Cernavodă deconectată din cauza secetei, Guvernul anunță noi măsuri pentru a evita pe viitor astfel de situații.

Sute de turiști și localnici, salvați cu bărcile de pe o plajă din Halkidiki. Flăcările au ajuns aproape de hoteluri

Un incendiu uriaș izbucnit în peninsula grecească Halkidiki, atât de iubită de români, a semănat groaza în rândul turiștilor și localnicilor. 

David Popovici, campion european la 200 m liber. Românul a reușit o performanță unică în istoria Campionatelor Europene

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Europene de natație de la Paris. Românul a devenit astfel primul înotător din istorie care reușește dubla 100 m - 200 m liber la trei ediții ale Europenelor.