UE denunţă „şantajul politic pur” al Budapestei în privinţa fondurilor europene

62304309
Profimedia

Ungaria lui Viktor Orban, în plină negociere cu Bruxellesul pentru deblocarea fondurilor europene la care are dreptul, este acuzată că "şantajează" UE opunându-se unui ajutor financiar pentru Ucraina.

Liderul naţionalist a reamintit vineri că refuză propunerea Comisiei Europene de a acorda Ucrainei un ajutor de 18 miliarde de euro pentru 2023, sub formă de credite a căror dobândă ar urma să fie suportată de statele membre. El s-a arătat însă dispus să verse bilateral o subvenţie Ucrainei care poate ajunge până la 170 de milioane de euro.

Acest blocaj este "şantaj politic pur", a denunţat joi comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, în faţa eurodeputaţilor.

Responsabilul austriac are sarcina de a evalua reformele anticorupţie anunţate de Budapesta pentru a scăpa de o îngheţare a unor fonduri europene în valoare de 7,5 miliarde de euro. Budapesta este vizată din aprilie de o procedură a UE ("mecanism de condiţionalitate"), declanşată din cauza problemelor cu corupţia şi în atribuirea unor contracte publice.

Johannes Hahn a dat asigurări că "comportamentul ridicol" al Budapestei nu va avea impact asupra evaluării sale, care ar trebui să aibă loc la sfârşitul lunii, potrivit unor surse europene.

Ungaria negociază de asemenea cu Bruxellesul validarea planului său de relansare de 5,8 miliarde de euro, blocat de un an şi jumătate din motive legate de statul de drept, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ungaria, acuzată că face presiune asupra UE

O undă verde a UE se profilează în următoarele săptămâni asupra PNRR-ului ungar, care ar urma însă să prevadă plăţi condiţionate de aplicarea de reforme menite să amelioreze independenţa justiţiei în special, potrivit mai multor surse europene.

Ungaria este de asemenea acuzată că face presiune asupra UE blocând adoptarea impozitului minim de 15% asupra profitului multinaţionalelor. Înainte de ea şi Polonia a blocat acelaşi dosar, dar a renunţat la măsură după ce PNRR-ul său a fost aprobat de Comisie.

În ceea ce-l priveşte, Parlamentul European a estimat joi că cele 17 măsuri anunţate de Ungaria pentru a scăpa de îngheţarea celor 7,5 miliarde de euro nu sunt suficiente şi nici complet aplicate, cerând continuarea procedurii împotriva Budapestei. Decizia finală va reveni Consiliului UE, după avizul Comisiei.

Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, s-a declarat "optimistă" în privinţa posibilităţii de a ajunge la un "compromis". Ea a precizat că va trimite o scrisoare Comisiei până sâmbătă, data limită prevăzută, pentru a detalia respectarea refomelor la care ţara sa s-a angajat şi continuarea lor.

Ea i-a îndemnat pe partenerii europeni ai Ungariei să dea dovadă de "responsabilitate politică", avertizând că procedura de condiţionalitate nu ar trebui să fie "ostatica agendelor politice speciale şi să submineze unitatea europeană".

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62304301
Polonia instalează un sistem electronic de supraveghere la frontiera cu Belarusul

Polonia a început instalarea unui sistem electronic de supraveghere la frontiera cu Belarusul, a anunţat vineri ministrul de interne Mariusz Kaminski.

 

62304256
Pravda: „Sistemul energetic al Ucrainei este în pragul colapsului”. Confirmarea vine și din partea premierului Ucrainei

„Kievul devine de nelocuit din cauza lipsei curentului și a încălzirii. (...) Oamenii fug la țară. Sistemul energetic al Ucrainei este în pragul colapsului”, jubilează, vineri, ziarul rusesc Pravda, împletind propaganda cu nerușinarea.

62304296
Englezii și românii stabiliți în Marea Britanie simt acut scăderea veniturilor. „Trăim chiar la limită”

Guvernul Marii Britanii a dezvăluit un plan de austeritate fiscală și, totodată, ample reduceri ale cheltuielilor publice, în încercarea de a astupa o gaură mare în finanţele publice şi de a restabili credibilitatea economică a ţării.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.