UE a aprobat un nou ajutor militar pentru Ucraina. Borrell: 1,4 miliarde de euro vor fi disponibili în cursul lunii viitoare

×
Publicitate

Ucraina începe marți - oficial - negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Și Moldova face același pas important.

Președintele Volodimir Zelenski a spus că este o zi istorică pentru țara lui. În plus, europenii au reușit luni să deblocheze un nou ajutor militar pentru Kiev.

Între timp, Rusia insistă că Statele Unite sunt vinovate pentru un atac cu rachete care a omorât 4 oameni pe o plajă din Crimeea. Și promite un răspuns pe măsură.

Militar ucrainean: „Liniștea nu este o opțiune aici. Weekendul trecut, rușii și-au intensificat atacurile.”

În pădurile din nordul regiunii Harkov, forțele Moscovei pun presiune pe apărarea ucraineană.

Jurnalist ucrainean: „Ți se pare că luptele sunt mai intense acum?

„Terek”, sergent ucrainean: „Da, sunt mai intense, fiindcă și noi lansăm atacuri, iar rușii răspund agresiv. Frontul este foarte dinamic.”

Soldații ruși încearcă zilnic să cucerească pozițiile Kievului.

„Terek”, sergent ucrainean: „Atacă în grupuri mici și nu se lasă, cel puțin așa a fost în ultimele patru zile.”

În plus, armata Kremlinului nu se zgârceste când vine vorba de muniție...

Oleksandr Motornyi, corespondent 1+1: „Asta e atmosfera în Lyptsi, la nord de orașul Harkov. Aici se află linia frontului și, în doar câteva ore, șase bombe ghidate lansate de ruși au lovit așezarea. Acum forțele Rusiei au început să lanseze obuze.”

În curând, și forțele Kievului vor dispune de mai mult armament. Uniunea Europeană a aprobat un nou ajutor militar pentru Ucraina - finanțat din profiturile activelor rusești înghețate. Miniștrii de externe din blocul comunitar au creat un mecanism pentru a ocoli veto-ul Ungariei. Budapesta blochează cu încăpățânare achizițiile de armament din fonduri comunitare.

Josep Borrell, șeful diplomației europene: „1,4 miliarde de euro vor fi disponibili în cursul lunii viitoare și un alt miliard până la finalul lunii. Banii vor fi alocați Ucrainei cu trei scopuri: achiziția de sisteme de apărare aeriană, de muniție și susținerea industriei ucrainene.”

Aliații occidentali ai Ucrainei caută soluții pentru ca aceste ajutoare să fie constante și previzibile, a declarat președintele francez, la finalul unei întrevederi cu secretatul general NATO.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Sprijinul nostru pentru Ucraina este și va fi constant. Vom continua să ne mobilizăm pentru a răspunde nevoilor imediate ale Ucrainei și vom transmite fără echivoc că îi vom sta alături pe termen lung.”

Cei doi oficiali au discutat la Palatul Elysee despre summitul NATO de la Washington, de la începutul lunii viitoare, care va avea pe agendă și primirea Ucrainei în alianță.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62461042
Oamenii s-au aruncat în gol pentru a scăpa de incendiul care a mistuit o clădire de birouri din Moscova. Imagini șocante
Autoritățile din Rusia anchetează cauza unui incendiu care a cuprins o clădire de birouri de la marginea Moscovei. Cel puțin 8 oameni au murit.
62461209
Retailerul de modă rapidă Shein a depus în mod confidenţial documentele pentru listarea la bursa din Londra
Shein, gigantul de modă rapidă cu legături cu China, a depus în mod confidenţial documentele pentru o ofertă publică iniţială la Londra, deoarece se confruntă cu reacţii adverse în SUA, a declarat pentru CNBC o persoană apropiată problemei.
62093276
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat, după ce a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției
După o saga juridică de ani de zile, Wikileaks anunţă că fondatorul Julian Assange a părăsit Regatul Unit după ce a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane, în urma căreia acesta va pleda vinovat la acuzaţiile penale şi va fi eliberat.