Ucrainenii rezistă eroic, iar Kievul nu a fost capturat nici după șase zile de război

×
Publicitate

„Trăim vremuri în care orice neînțelegere și eroare de calcul poate face situația să degenereze în direcții imposibil de controlat".

Acest avertisment teribil a fost rostit de premierul britanic, după ce Kievul a cerut Occidentului să instituie o zona de excludere aeriană deasupra Ucrainei, pentru a curma bombardamentele. Între timp, ucrainenii rezistă eroic, iar Kievul nu a fost capturat nici după șase zile de război, deși Rusia miza pe un Blitz-krieg de maximum 48 de ore.

Însă un convoi militar rusesc, care se întinde pe zeci de kilometri se apropie de periferia capitalei Kiev. În jurul orei 17:00 rușii au bombardat turnul televiziunii naționale a Ucrainei, atacul fiind soldat cu cel puțin 5 morți. După ce doi dintre cei mai bogați și mai influenți oameni de afaceri de la Moscova au cerut public încetarea războiul, peste 15 mii de medici ruși au semnat o scrisoare deschisă în care cer lui Vladimir Putin să pună capăt războiului.

Sediul televiziunii naționale din Ucraina a fost bombardat în jurul orei locale 17. În urma atacului, postul și-a întrerupt brusc emisia.

Loviturile au venit la scurt timp după ce Moscova avertizase că Rusia pregătește ceea ce a numit raiduri de mare precizie asupra unor centre de comunicații din Ucraina.

Marți dimineață, ținta unor bombardamente feroce a fost Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraiana. O explozie masivă a vizat sediul consiliului orășenesc aflat în centru. Deflagrația a avut un impact devastator de jur împrejur.

Harkov: „Ia, uite, ce a făcut pacea rusească din piața noastră! Asta ați vrut, da? La naiba! Uite, nenorocita de rachetă, cum zboară pe aici! La naiba, auzi? La naiba! Uite, nenorocita, cum vine! La naiba!"

Femeie venită din Harcov: „Este clădirea consiliului local. Lucram acolo."

Guvernul Ucrainei susține că atacul a vizat în mod deliberat zonele rezidențiale în încercarea de a-l forța pe președintele țării să accepte concesii în negocierile de pace.

Yevhen Vasylenko, reprezentantul Ministerului Situațiilor de Urgență din Kharkiv: „În urma atacului aerian, clădirea administrației regionale a fost parțial distrusă, la fel și clădirile de lângă. Am scos cadavrele a cel puțin șase persoane și în jur de 20 de oameni sunt răniți.”

La Moscova, ministrul rus al Apărării Serghei Shoigu a repetat însă că militarii ruşi nu ţintesc locuri în care stau oameni şi a acuzat Kievul că folosește civili drept scuturi umane.

Serghei Shoigu, ministrul rus al Apărării: „Armata rusă nu ocupă teritoriul ucrainean, ci va lua toate măsurile pentru a proteja vieţile şi siguranţa civililor. Subliniez că sunt bombardate doar ţinte militare şi sunt folosite exclusiv arme de precizie.”

Între timp, au apărut imagini copleșitoare cu ce a mai rămas din baza militară din Okhtirka, oraș situat între Harkov și Kiev. O rachetă rusească a ucis duminică cel puțin 70 de soldați ucraineni. Artileria rusă a distrus complet o clădire de 4 etaje, iar echipele de salvare încă mai caută supraviețuitori printre mormanele de moloz.

Nici orașul Mariopol nu a fost astăzi slăbit. O schijă s-a oprit în pașaportul ucrainean ținut la piept de un adolescent. I-a slavat viața băiatului de 16 ani.

Cu tot acest iad dezlănțuit împotriva lor, ucrainenii rămân sfidători. Un grup de cetățeni din Kupyansk, în estul țării, alungă un vehicul militar cu mâinile goale.

Localnici: „Pentru ce, băieți, pentru ce? Sunt străzile noastre, sunt străzile noastre. La naiba, este orașul nostru, plecați de aici!"

Scene similare s-au consumat și în Melitopol.

În Kherson, trupele invadatoare au avut parte de o primire pe cât de ostilă, pe atât de curajoasă.

John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului: „Rușii nu doar că întâmpină o rezistență fermă din partea ucrainenilor, dar se confruntă și cu probleme de logistică.”

Totuși, Pentagonul avertizează că Moscova dispune de o forță uriașă.

John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului: „Putin are și alte forțe, pe care nu le-a trimis în Ucraina. Putin escaladează mereu și va continua s-o facă.”

Între timp, Rusia a trimis trenuri pentru repatrierea propriilor soldați morți în Ucraina, peste 6 mii conform responsabililor ucraineni. Ambasadorul Ucrainei la ONU a citit în fața adunării generale a ONU mesajele schimbate de un militar rus și mama sa, cu doar câteva clipe înainte ca soldatul să fie ucis. Le-a citit în rusă, cu intenția clară de a se face auzit până la Moscova.

În timp ce în Harkov și Kiev, maternitatea și spitalul de pediatrie și-au mutat pacienții în subsol, în gări se petrec necontenit scene dramatice cu ucraineni disperați să fugă cât mai departe de moarte.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62245278
Ambasada Ucrainei la Vatican: Ruşii pregătesc un atac aerian asupra catedralei Sfânta Sofia din Kiev

Ambasada Ucrainei la Vatican a cerut marţi guvernului rus să nu bombardeze catedrala Sfânta Sofia din Kiev, ceea ce s-ar putea întâmpla în următoarele ore, potrivit informaţiilor serviciilor secrete ucrainene.

62245277
Motivul pentru care SUA nu și-au mărit nivelul de alertă nucleară, după anunțul făcut de Putin

Statele Unite nu și-au mărit nivelul de alertă nucleară. Și asta, în pofida anunțului făcut de Vladimir Putin, care a dat frisoane de la un capăt în celălalt al planetei.

62245272
Avioane ruse lansează atacuri din zona centralelor nucleare de la Cernobîl şi Zaporojie

Avioane ruseşti de luptă Su-30 şi Su-35 poziţionate în zona de interdicţie aeriană de deasupra centralelor nucleare de la Cernobîl şi Zaporojie efectuează tiruri asupra unor obiective de infrastructură civilă şi militară.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.