Imagini copleșitoare cu copii înghețați de frig, în vămile cu Ucraina. “Am stat opt ore afară, ca să intrăm în România”

×
Publicitate

Cu mâinile roșii de frig, un bebeluș se joacă cu un mărțișor, pe care îl învârte pe toate părțile. Un altul, înfofolit în pături și acoperit cu o pungă care să îl apere de vremea rea, ține strâns în mâini un sandviș pe care l-a ascuns de ploaie.

Imaginile filmate de corespondenții Știrilor PRO TV în vămile cu Ucraina sunt copleșitoare. Doar lacrimile le țin de cald celor nevoiți să-și lase viața în urmă, pentru a scăpa de moarte și suferință.

După ce au fost nevoiți să-și părăsească peste noapte casele, drumul spre un loc mai sigur, la noi în țară, se dovedește o provocare și din cauza frigului pătrunzător din ultimele zile. La Vama Siret, temperatura a coborât azi-noapte sub pragul de îngheț, iar maxima de azi nu a atins zero grade.

Rareș Năstase: “Această familie e din apropiere de Kiev. Au plecat în momentul în care au auzit explozii și au văzut tancuri. Și-au luat doar câteva bagaje, spun că nu au venit pregătiți, unii dintre ei au luat haine de la frații mai mari. Sunt pături pe ei, și acum se încearcă găsirea unei soluții, să îi pună într-un cort încălzit, pentru că au stat toată noaptea în frig”.

“Bineînțeles că mi-e teamă”, spune o femeie care a a ajuns în România împreună cu cele două fiice ale sale. „Ceea ce se întâmplă acum este pur și simplu suprarealist”.

Peste tot se împart pături, în special pentru cei mici și pentru bătrâni. Cu obrajii roșii de frig și ochii în lacrimi, o femeie este preluată de medici, pentru că abia se poate deplasa.

Peste 80 de mii de ucraineni s-au refugiat până acum în România, după ce Rusia a atacat țara vecină, în urmă cu șase zile. Majoritatea sunt mame cu copii mici, care au fost nevoite să-și lase soții acasă, pentru a lupta împotriva soldaților ruși.

Numeroși voluntari îi așteaptă la intrarea în țară, unde le oferă alimente, cazare, și chiar locuri de muncă. Mulți dintre refugiați aleg să plece mai departe, la rudele din Occident.

În total, aproape 700.000 de persoane au fugit din Ucraina în ţările vecine începând de joi, când a izbucnit invazia rusă, a anunţat marţi Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62245244
Refugiatele însărcinate primesc ajutor de la medicii români: ”Să vină, dacă au nevoie, la noi”

Stresul refugiului din Ucraina, oboseala și descurajarea și-au pus amprenta în special pe oamenii foarte vulnerabili: femeile gravide, copiii și bătrânii.

62238235
Rusia: Meta, Google ar trebui să fie făcute responsabile pentru „incitare la război”

Un sistem pentru a-i face responsabili pe giganții Meta Platforms Inc și Google al grupului Alphabet, pentru „incitare la război”, ar trebui implementat, spune Ministerul de Externe rus.

62245238
Atac cu rachete ruseşti asupra unei staţii de radiolocaţie de lângă Izmail, la 15 kilometri de România

Războiul din Ucraina s-a apropiat marți la doar 20 de kilometri de România. Două rachete lansate de armata rusă au lovit o unitate militară unde era instalat un radar al sistemului de apărare aerienă, în apropiere de localitatea Izmail.

Recomandări
Imago0611060496h
Vasile Pușcaș: Mă siderează scăderea calității culturii politice în România. „Milogi” pentru banii UE, în loc de dezvoltare

Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al României pentru aderarea la UE, s-a arătat siderat de scăderea calității culturii politice din țară. Diplomatul arată că cei de la putere au consacrat imaginea de „milogi” pentru banii UE, fără strategii de dezvoltare. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.