Kievul a început bătălia pentru recuperarea Crimeei. Peste 15 explozii au fost raportate în Sevastopol

×
Publicitate

Trupele rusești din peninsula Crimeea sunt în alertă, după ce Ucraina a lansat un atac cu drone asupra infrastructurii militare din orașul-port Sevastopol, unde se află și principala bază a Flotei ruse a Mării Negre.

Autoritățile locale susțin că au doborât două drone, dar nu se știe dacă s-au înregistrat și pagube în tabăra rusă.
Moscova pare că se teme tot mai mult de o eventuală ofensivă ucraineană în Crimeea, regiune anexată în 2014.

Între timp, rușii au început să bombardeze Hersonul, oraș pe care au fost nevoiți să-l abandoneze în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Armata ucraineană a atacat, marți seară, mai multe ținte din orașul Sevastopol din Crimeea, regiune anexată de ruși în 2014. Administrația locală a anunțat că două drone ar fi fost doborâte de apărarea antiaeriană, iar surse ucrainene spun că în oraș s-au înregistrat peste 15 explozii.

Situație tot mai critică în estul Ucrainei

Kievul pune presiune și pe unitățile ruse care s-au retras la sud de Nipru, cu ajutorul lansatoarelor de rachete ghidate HIMARS.

Pentru locuitorii din estul Ucrainei, situația este însă una critică. În orașul Lîman, eliberat în urmă cu mai bine de o lună, puținii oameni care au mai rămas aici trăiesc în condiții precare, fără electricitate, apă sau gaze. Și riscă să piară în bombardamente și, mai nou, de frig. Unii locuiesc în pivnițe de poeste o jumătate de an.

În Herson, situația e la fel de gravă. Curentul electric este sporadic, oamenii tremură în case și încă nu au apă curentă. În plus, rușii au început să bombardeze masiv orașul cu artilerie și mortiere amplasate pe malul stâng al râului Nipru. Trei oameni și-au pierdut ieri viața în explozii.

Localnicii spun că rușii se răzbună, astfel, pentru că au fost forțați să părăsească orașul Herson fără luptă. Iar acum distrug infrastructura într-un oraș despre care susțin că face parte din Federația Rusă.

Yaroslav Yanushevich, șeful Administrației militare regionale Herson: „Alimentarea cu apă, căldura, canalizarea, toate sunt conectate. Înțelegeți, orașul nu poate rămâne fără electricitate. Așa că toate eforturile trebuie direcționate către îndeplinirea ordinului președintelui de a-i ajuta pe oameni să revină la o viață normală cât mai repede. Mai târziu rezolvăm și alte probleme”.

Locuitorii din Herson depun mărturie despre grozăviile comise de ocupanții ruși în timpul ocupației. Dincolo de gropi comune, camere de tortură și execuții sumare, sunt relatări potrivit cărora armata rusă și-ar fi incinerat proprii soldați uciși în lupte la groapa de gunoi de la marginea orașului. Jurnaliștii străini care s-au dus acolo au văzut printre gunoaie resturi de steaguri rusești, uniforme militare și căști ale soldaților ruși.

La Moscova, au început să apară disensiuni și între propagandiștii Kremlinului. În timp ce unii susțin că Rusia ar trebui să folosească armele nucleare ca să câștige războiul, alții pun sub semnul îndoielii legitimitatea Rusiei în regiunile ocupate.

Summit și proteste în Armenia

Pe de altă parte, Kremlinul a confirmat că este în pregătire o întrevedere între Vladimir Putin și mamele soldaților ruși de pe fronturile din Ucraina. Până atunci, Putin a inaugurat - de la distanță - două spărgătoare de gheață cu propulsie atomică. Acestea extind flota de nave cu misiunea de a face din așanumită Rută a Mării Nordului navigabilă tot anul.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Navele de o clasă atât de înaltă sunt de importanță strategică pentru noi. Contribuie la consolidarea statutului Rusiei de mare putere arctică”.

Vladimir Putin participă, miercuri, la Summitul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă - alianța militară a fostelor state sovietice - în capitala armeană Erevan. Localnicii nu sunt, însă, încântați. Câteva mii de oameni purtând steaguri ucrainene și americane si-au manifestat marți nemultumirea față de războiul din Ucraina, de Putin, dar și față de președintele belarus Alexandr Lukașenko.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
Ucraina înființează mii de ”centre de invincibilitate”. Ce vor primi oamenii aici

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi că ucrainenii care au nevoie de servicii de bază în cazul în care Rusia va distruge centralele electrice şi alte facilităţi în această iarnă vor putea apela la "centre de invincibilitate" speciale.

 

Cel puţin 14 persoane au fost ucise în două atacuri care au avut loc în Burkina Faso

Cel puţin 14 persoane au murit în două atacuri separate comise de grupări jihadiste în Burkina Faso, inclusiv opt civili auxiliari ai armatei, au anunţat, marţi, surse de securitate şi locale, informează AFP, citată de News.ro.

Un cutremur cu magnitudinea 6 a zguduit Turcia. Experții spun că un seism davastator va lovi și Istanbulul

Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade a zguduit vestul Turciei miercuri dimineaţa, potrivit agenţiei turce pentru protecţie civilă Afad.

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.