Turiști români, prizonieri pe aeroportul din Cancun. Autoritățile le-au luat actele și telefoanele

×
Publicitate

Experienţă traumatizantă pentru zeci de români, inclusiv cu copii, blocaţi pe un aeroport în Cancun, unii de trei zile, după ce autorităţile le-au luat paşapoartele şi telefoanele şi le-au intrezis intrarea în ţară.

 

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, mexicanii au motivat situaţia prin faptul că românii nu ar fi justificat corespunzator scopul călătoriei şi au apărut şi unele alerte când li s-au verificat documentele de călătorie.

 

Acum doi ani, o grupare infracţională condusă de un român stabilit în Mexic a fost acuzată că ar fi ajutat sute de persoane să treacă fraudulos frontiera spre Statele Unite ale Americii.

Obosiţi şi speriaţi că se pot îmbolnăvi în orice moment de COVID, peste o sută de români trec prin ore de calvar în Cancun, Mexic. Sunt turişti care au ajuns acolo cu două avioane. Unii au călătorit pe cont propriu, însă alţii au plătit pachete de vacanţă la două mari agenţii de turism din România.

Gabriel Hort este unul dintre românii blocaţi de aproape 20 de ore pe aeroportul mexican. Susţine că nicio autoritate din Mexic nu le-a explicat turiştilor de ce au fost reţinuţi la frontieră.

Gabriel Hort, turist: „Nu ni s-a spus nimic. Ni s-au luat paşapoartele, telefoanele şi am fost închişi într-un spaţiu foarte mic, practic fără absolut nicio distanţare corona/Covid, absolut nimic”.

Bogdan Chicaroșie, turist: „Încă de la aterizare, toţi românii au fost băgaţi pe un culoar special, unde am fost controlaţi, separaţi de familii, am fost aliniaţi la un zid, nu ni s-a dat niciun fel de explicații, niciun fel de informative, copiii plângeau”.

Unii dintre turiştii români au reuşit să intre pe reţelele sociale şi au cerut, acolo, ajutorul Ministerului Afacerilor Externe.

Clara Nistor şi soţul ei şi-au planificat o vacanţă în Mexic după un an greu. Au plătit aproape 3 mii de euro şi - în schimb - au avut parte de un vis urât. Autorităţile mexicane a separat-o pe Clara de partener. Soţul ei a trecut de Poliţia de Frontieră, iar ei i-a fost refuzată intrarea în Cancun.

Clara Nistor, turistă: „Soţului i-au pus parafa că poate intra în Mexic, iar mie mi-au luat paşaportul. Ne-au luat telefoanele, ne-au spus că nu avem voie să folosim telefoane. Ăla a fost ultimul moment când m-am văzut cu soţul”.

După mai multe ore, o parte dintre romanii reţinuţi de vameşii mexicani au fost urcaţi în primul avion care a decolat de pe aeroportul din Cancun cu destinaţia Paris. Alţii au fost trimişi spre Frankfurt.

Clara Nistor, turistă: „Am ajuns la uşa avionului, acolo pur şi simplu ne-au îmbrâncit, ne-au împins, ne-au ameninţat cu închisoarea, că dacă nu urcăm în avion vom face închisoare. Ne-au arătat cătuşele”.

Bogdan Chicaroșie, turist: „Mergeam doar la toaletă, însoţiţi de persoană înarmată, că după aproximativ patru ore ni s-a dat boarding ticket, am fost trimişi înapoi”.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis - prin intermediul unui comunicat - că „deciziile de interzicere a acesului pe teritoriul mexican au fost adoptate atât pe baza răspunsurilor cetăţenilor români la interviul realizat la sosire - scopul călătoriei nu ar fi fost justificat corespunzător - cât şi ca urmare a identificării unor alerte la verificarea documentelor de călătorie prezentate de persoane în cauză”.

MAE a transmis că este în dialog cu Ambasada Statelor Unite Mexicane la Bucureşti şi caută soluţii pentru rezolvarea problemei românilor ţinuţi pe aeroportul din Cancun.

Pe aeroporturile din Mexic, controalele sunt stricte. Ţara se confruntă cu o creştere a infracţionalităţii şi s-au înregistrat cazuri de imigranţi care folosesc America Centrală pentru a ajunge în Statele Unite.

În vara lui 2019, o grupare condusă de un bărbat din Dolj, cunoscut în lumea interlopă drept „Rechinu”, a fost acuzată în Mexic că ar fi ajutat sute de români să obţină acte false, apoi să treacă fraudulos frontiera din Mexic în Statele Unite. Gruparea condusă de „Rechinu” ar fi obţinut zeci de milioane de dolari şi din clonarea de carduri, iar din banii obţinuţi ilegal, individul şi-ar fi construit pe Riviera Mexicană două blocuri. „Rechinu” a fost suspectat şi că comandat uciderea unui subaltern.

Turiştii români cărora le-a fost refuzată, acum, intrarea în Mexic au puţine şanse să îşi recupereze banii plătiţi pentru vacanţă.

Cristian Zaha, reprezentantul unei agenții de turism: „În privinţa restituirii banilor nu se poate face ceva. Este un lucru asumat, agenţia nu se poate face răspunzătoare de astfel de situaţii în care autorităţile locale nu permit intrarea în ţară”.

Ministerului Afacerilor Externe din România nu recomandă deplasările în Mexic decât dacă acestea sunt absolut necesare.

 

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ciudad de Mexico: 00 52 55 5280 0447 și 00 52 55 5280 1869, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice la Ciudad de Mexico: 00 52 55 38 833 072.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
A fost detectată o mutaţie a variantei britanice a virusului SARS-COV-2. Ce spun specialiștii

A fost detectată o mutaţie a variantei britanice a virusului SARS-COV-2 capabilă să evadeze mai uşor în faţa sistemului imunitar.

Ce trebuie să știe românii care fac comenzi online de pe site-uri din UK. Taxele pe care le vor plăti

Fiţi foarte atenţi dacă obişnuiţi să faceţi cumpărături online pe site-uri din Regatul Unit. Au apărut costuri suplimentare. Este o consecinţă a ieşirii britanicilor din Uniunea Europeană.

Căpitanul Sir Tom Moore, eroul britanicilor, a murit la vârsta de 100 de ani după ce s-a infectat cu coronavirus

Căpitanul Sir Tom Moore, veteran în al doilea Război Mondial, a murit la vârsta de 100 de ani, după ce a contractat noul coronavirus, scrie The Guardian.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.