Turcia susţine că peste 75.000 de migranţi au intrat în UE

62112951
Getty

Turcia susţine că a lăsat peste 75.000 de migranţi să treacă frontiera spre Uniunea Europeană, dar Grecia și Bulgaria nu au raportat un număr atât de mare de sosiri, relatează DPA.

Până duminică dimineaţă la ora 10.00 (07.00 GMT), 76.358 de migranţi au trecut graniţa prin provincia Edirne, a scris pe Twitter ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu.

În provincia Edirne sunt puncte de trecere a frontierei spre Grecia şi Bulgaria. Totuşi, până acum nici Sofia şi nici Atena nu au raportat un număr atât de mare de sosiri.

Conform unei informări transmise duminică de autorităţile din Grecia, poliţia elenă a împiedicat în 24 de ore aproape 10.000 de migranţi să treacă frontiera în regiunea Evros. Grecia şi-a suplimentat de asemenea dispozitivele de la graniţă.

În plus, 73 de migranţi au fost arestaţi în ultimele 24 de ore pe teritoriul Greciei, la care se adaugă cele 66 de arestări de sâmbătă, conform autorităţilor elene.

Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), peste 13.000 de migranţi se află de partea turcă a frontierei cu Grecia.

Ei speră să intre în UE după ce Turcia a transmis că nu îi mai opreşte pe migranţi din a traversa graniţa.

Conform celor mai recente date ale ONU, Turcia a primit circa 3,6 milioane de refugiaţi din Siria, la care se adaugă migranţi din Afganistan şi Irak.

Turcia şi-a deschis vineri frontierele migratorii cu UE, ameninţând că va lăsa să treacă un nou aflux de refugiaţi sirieni dacă nu obţine un sprijin activ de la UE în disputa sa cu Rusia în Siria.

Uniunea Europeană şi-a exprimat sâmbătă "preocuparea", declarându-se dispusă să ofere un ajutor suplimentar Greciei şi Bulgariei, pentru a face faţă afluxului de migranţi dinspre Turcia vecină.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62082820
Turcia a lansat o ofensivă militară în regiunea Idlib din Siria
Turcia a anunţat că a lansat o ofensivă militară împotriva regimului lui Bashar al-Assad în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, ca răspuns la atacurile din această săptămână care au adus pierderi grele Ankarei, relatează AFP.
62112204
Posibil focar de coronavirus într-un sanatoriu din SUA. Anunțul autorităților
Oficiali americani au anunţat sâmbătă că două din cele trei cazuri de coronavirus raportate în statul Washington au avut legături cu un sanatoriu din oraşul Kirkland.
62112033
Mobilizare dură în Coreea de Sud împotriva epidemiei de coronavirus. Anunțul președintelui
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a anunţat duminică o mobilizare 'totală' a guvernului său împotriva epidemiei de coronavirus, în contextul în care au fost înregistrate 376 de noi cazuri duminică, potrivit AFP.