Trump a decis să suspende pentru 30 de zile toate deplasările din Europa. Care sunt excepțiile

trump

Preşedintele american Donald Trump a decis, în încercarea de a stopa răspândirea Covid-19, să suspende pentru 30 de zile toate deplasările din Europa, cu o excepţie.

Într-un discurs televizat, Trump a spus că toate călătoriile din ţările europene vor fi suspendate, începând de vineri, de la miezul nopţii, pentru următoarele 30 de zile, transmite News.ro.

Restricţiile „dure, dar necesare” nu vor fi aplicate în cazul Marii Britanii, unde au fost înregistrate peste 460 de cazuri de îmbolnăvire.

În Statele Unite au fost confirmate peste 1.135 de cazuri şi 38 de decese.

„Pentru a împiedica noile cazuri să treacă malurile noastre, vom suspenda toate călătoriile din Europa”, a spus Trump, miercuri, din Biroul Oval. „Noile reguli vor intra în vigoare vineri, la miezul nopţii”.

Citește și
carantina in Italia
Italia, "închisă în casă" din cauza pandemiei de coronavirus. "În 2 săptămâni vedem efectele"

Preşedintele a mai spus că Uniunea Europeană „a eşuat” în luarea unor măsuri de precauţie similare celor americane.

La scurt timp după discursul lui Trump, un decret prezidenţial a fost publicat. Acesta prevede că interdicţia se aplică tuturor celor care au fost în spaţiul Schengen cu 14 zile înainte să ajungă în SUA.

Acest lucru semnifică faptul că ţări ca România, Bulgaria, Irlanda şi Croaţia - membre UE, dar în afara Schengen - sunt excluse de măsură.

Suspendarea călătoriilor, a mai spus Trump, se va aplica şi transporturilor comerciale din Europa în Statele Unite.

Într-un mesaj publicat apoi pe Twitter, preşedintele a spus că nu va fi afectat comerţul. „Restricţiile opresc oamenii, nu bunurile”.

Trump a mai spus că plănuieşte să acorde împrumuturi de miliarde de dolari micilor afaceri şi a îndemnat Congresul să adopte măsuri privind scutirea de impozite.

În mai multe state americane a fost decretată stare de urgenţă. Cel mai recent, guvernatorul statului Washington, principalul focar din SUA, a hotărât să interzică evenimentele la care participă mulţi oameni.

Casa Albă a cerut autorităţilor federale din domeniul medical ca întâlnirile la nivel înalt referitoare la coronavirus să fie clasificate
 

Casa Albă a cerut autorităţilor federale din domeniul medical ca întâlnirile la nivel înalt referitoare la coronavirus să fie clasificate, o măsură neobişnuită care a restricţionat informaţiile şi a afectat reacţia guvernului american faţă de contagiune, au declarat patru oficiali ai administraţiei Trump, transmite Reuters.

Oficialii au spus că zeci de discuţii clasificate despre subiecte ca amploarea infecţiilor, carantinele şi restricţiile de călătorie au avut loc de la jumătatea lunii ianuarie într-o sală cu securitate ridicată de la Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Umane, care are un rol major în combaterea coronavirusului.

Angajaţi care nu au aprobare din punctul de vedere al securităţii, inclusiv experţi guvernamentali, au fost excluşi de la întâlnirile dintre agenţii, care includ conferinţe video, au spus sursele.

”Persoane foarte importante nu au avut aprobare din punctul de vedere al securităţii şi nu au putut participa. Acestea nu ar trebui să fie clasificate. Nu este necesar”, a spus un oficial.

Sursele au spus că această clasificare a fost ordonată de Consiliul pentru Securitate Naţională (NSC), care oferă consultanţă preşedintelui în probleme de securitate. ”Acest ordin a venit direct de la Casa Albă”, a spus un oficial.

Această insistenţă a Casei Albe pntru păstrarea secretă a discuţiilor din cea mai importantă instituţie din sectorul sănătăţii ar fi putut să întârzie reacţia la criză.

COVID-19, boala provocată de criză, a ucis circa 30 de persoane în Statele Unite şi a infectat peste 1.000 de persoane.

Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Umane coordonează o gamă largă de agenţii din sectorul sănătăţii, cum esteşi Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor, responsabil, printre altele, de urmărirea cazurilor şi oferirea de recomandări la nivel naţional referitoare la epidemii, potrivit News.ro.

Oficialii administraţiei au spus Reuters că nu pot descrie discuţiile din camera de şedinţe pentru că sunt clasificate.

Un purtător de cuvânt al NSC nu a răspuns solicitărilor de informaţii legale de şedintele Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane. Acesta a apărat însă transparenţa administraţiei între agenţiile federale şi a precizat că întâlnirile grupului de lucru al administraţiei pentru coronavirus sunt neclasificate. Nu este clar la ce întâlniri s-a referit.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane, Katherine McKeogh, nu a răspuns întrebărilor despre întâlnirile clasificate, dar a spus că a fost de acord că întâlnirile grupului de lucru trebuie să fie neclasificate.

Vicepreşedintele american Mike Pence, care coordonează reacţia administraţiei faţă de coronavirus, s-a angajat pe 3 martie să ofere ”informaţii în timp real, în mod regulat şi transparent”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Principalele măsuri luate în Europa în contextul pandemiei de coronavirus
Principalele măsuri luate în Europa în contextul pandemiei de coronavirus

Agenţia France Presse a realizat miercuri un sumar al principalelor măsuri luate în Europa pentru limitarea pandemiei de coronavirus.

Italia,
Italia, "închisă în casă" din cauza pandemiei de coronavirus. "În 2 săptămâni vedem efectele"

Numărul deceselor cauzate de epidemia de coronavirus în Italia a ajuns la 827, iar numărul persoanelor infectate a ajuns la 12.426. În aceste condiţii, premierul a anunţat noi măsuri.

OMS a declarat oficial PANDEMIE de coronavirus
OMS a declarat oficial PANDEMIE de coronavirus

Spania este a două ţară din Europa, după Italia, că număr de cazuri mortale de infectare cu coronavirus - 35. Este urmată de Franţa, cu 33 de decese şi peste 1.700 de îmbolnăviri.

LIVE UPDATE. 47 de cazuri de coronavirus în România. Ultimele două cazuri, o femeie de 63 de ani și un bărbat de 48 de ani
LIVE UPDATE. 47 de cazuri de coronavirus în România. Ultimele două cazuri, o femeie de 63 de ani și un bărbat de 48 de ani

Avem 47 de cazuri confirmate cu noul coronavirus în România - printre cei infectaţi cu Covid-19 fiind chiar şi un ofiţer SRI.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”
Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că și-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022.