Transferul codurilor nucleare către Joe Biden s-a făcut, în premieră, în două etape

×
Publicitate

Codurile nucleare i-au fost predate miercuri noului preşedinte al SUA, Joe Biden, însă pentru prima dată în istorie acest transfer, care în mod obişnuit este unul discret, s-a făcut în două etape, relatează AFP.

Pentru că Donald Trump a refuzat să participe la ceremonia de depunere a jurământului de către succesorul său, fapt fără precedent în 150 de ani, transferul codurilor, care se face de obicei discret la tribuna de învestitură, a necesitat în acest an două exemplare ale valizei speciale, care conţine toate elementele necesare pentru un atac nuclear şi care îl însoţeşte pe preşedintele american în toate circumstanţele.

Miercuri dimineaţă, când a zburat de la baza militară Andrews, din apropiere de Washington, pentru a ajunge la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, în Florida, Donald Trump era încă preşedinte şi, din această poziţie, a fost urmat de un consilier militar care transporta faimoasa valiză, numită 'football'. El avea încă un card de plastic cu codurile nucleare, numit 'biscuit'.

Însă în acelaşi moment, la Washington, un alt consilier militar, care avea la el o altă valiză şi un alt card, a luat loc în tribuna ridicată pe scările de la Capitoliu pentru învestitura lui Joe Biden.

Iar fix la prânz, când în mod tradiţional consilierul preşedintelui la final de mandat îi predă valiza consilierului militar al noului preşedinte, cardul lui Donald Trump a fost pur şi simplu dezactivat, ca un card de credit care expiră.

Iar nou card atribuit lui Joe Biden a fost activat la Washington, oferindu-i oficial celui de-al 46-lea preşedinte al SUA puterea absolută de a folosi armele nucleare.

Chiar dacă a fost o premieră, schimbul nu a ridicat probleme logistice deoarece executivul american dispune în permanenţă de trei valize: una care este mereu cu preşedintele, una în biroul vicepreşedintelui în cazul în care i se întâmplă ceva preşedintelui şi una de rezervă.

La o zi după asaltul unor susţinători ai lui Donald Trump asupra Congresului, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, s-a declarat îngrijorată de faptul că un "preşedinte instabil" şi-ar putea folosi dreptul exclusiv de a ordona un atac nuclear.

Iar un fost secretar al Apărării, William Perry, a făcut apel la Joe Biden "să renunţe la football", considerând că sistemul actual este "antidemocratic, depăşit, inutil şi extrem de periculos".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62170053
Joe Biden a decis revenirea Statelor Unite în Acordul Climatic de la Paris
Preşedintele american Joe Biden a semnat miercuri, la doar câteva ore după preluarea funcţiei, 15 ordine executive, printre care pe cel vizând revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, conform Reuters.
62170102
Explozia la blocul din Madrid, soldată cu 14 victime. Care a fost cauza deflagrației
Ca după război - aşa arată o stradă dintr-un cartier din centrul Madridului, după ce o explozie puternică a distrus, miercuri, 20 ianuarie, în mare parte, un bloc de locuinţe.
62170091
Mulți israelieni se infectează deși au fost vaccinați. "O singură doză e mai puţin eficientă decât am crezut"
Nachman Ash, coordonatorul campaniei de vaccinare din Israel, a avertizat luni că administrarea primei doze de vaccin anti-Covid Pfizer oferă o protecție mai redusă decât se credea inițial, scrie The Telegraph.