Theresa May: Marea Britanie nu se teme de un Brexit fără acord

61987580
Agerpres

Theresa May a afirmat din nou că preferă mai degrabă un Brexit fără niciun acord, decât să accepte un acord care se aducă scindarea Marii Britanii.

Premierul britanic a  subliniat însă şi inconvenientele pentru ambele părţi ale unei ieşiri din UE fără o înţelegere privind relaţiile viitoare, relatează agenţiile Reuters, EFE şi Press Association, potrivit Agerpres.

'La nevoie, Marea Britanie nu se teme să plece (din UE) fără niciun acord', a punctat Theresa May, ovaţionată la scenă deschisă după ce a dansat la pupitru pe melodia Dancing Queen a formaţiei ABBA, cum a mai făcut anterior şi în timpul unei vizite în Africa, gest pentru care a fost atunci ironizată. 'Dar trebuie să fim sinceri cu acest lucru. Ieşirea fără niciun acord, introducerea de taxe vamale şi de controale costisitoare la frontiere ar avea efecte rele atât pentru Marea Britanie cât şi pentru UE', a atenţionat ea în continuarea discursului.

În cazul unui Brexit fără niciun acord, 'la început va fi greu', dar 'rezistenţa' poporului britanic va permite Marii Britanii să meargă mai departe, a anticipat Theresa May în discursul de la finalul congresului conservatorilor, manifestându-şi speranţa că în final se va ajunge la un acord cu Bruxellesul.

Theresa May a reiterat de asemenea că guvernul ei a tratat UE cu 'respect' şi că se aşteaptă ca blocul comunitar să aibă aceeaşi atitudine faţă de Londra, lucru pe care l-a mai afirmat în discursul susţinut a doua zi după summitul european din septembrie, când liderii europeni i-au respins propunerile cuprinse în 'Planul de la Chequers'.

La fel ca şi acum, ea a asigurat atunci că nu va accepta niciodată o scindare a Regatului Unit, referire la viitoarea situaţie a frontierei nord-irlandeze, capitol care împreună cu cel al viitoarelor relaţii comerciale cu blocul comunitar împiedică în continuare găsirea unui acord privind Brexitul.

Theresa May şi-a apărat miercuri Planul de la Chequers, ce are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii), aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere respinsă însă de europeni, care consideră că astfel ar fi afectată integritatea pieţei unice europene. La rândul ei, Londra nu acceptă ca Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană, întrucât s-ar crea o frontieră între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit.

Vorbind despre diviziunea din interiorul Partidului Conservator între eurosceptici şi proeuropeni, sau între adepţii unui 'Brexit dur' (hard Brexit) şi aceia ai unui 'Brexit uşor' (soft Brexit), Theresa May a insistat încă o dată că partidul are nevoie de unitate. 'Dacă mergem toţi în direcţii diferite în susţinerea propriei viziuni despre Brexit, riscăm în final să nu mai avem niciun Brexit', şi-a avertizat şefa guvernului britanic colegii de partid. 'Şi mai este un motiv pentru care trebuie să fim uniţi. Intrăm în cea mai dură parte a negocierilor (...) Dacă suntem uniţi şi perseverenţi, ştiu că putem obţine un acord bun pentru Marea Britanie', a explicat ea mai departe.

Apelul său vine la o zi după ce fostul ei ministru de externe Boris Johnson, unul dintre susţinătorii 'Brexitului dur', a condus în paralel cu congresul un miting la care a criticat strategia executivului de abordare a ieşirii din UE, el calificând planul guvernului drept o 'păcăleală'.

Theresa May a reafirmat de asemenea că exclude convocarea unui nou referendum privind Brexitul, descriind un astfel de referendum drept un 'vot al politicienilor' care doresc un rezultat diferit de cel al referendumului din 2016.

Referindu-se la situaţia economică, şefa executivului britanic a proclamat finalul vremii austerităţii, susţinând că 'vor veni zile mai bune'. Ea a anunţat în acest context lansarea anul viitor a unui program major de investiţii publice, care va marca sfârşitul unui deceniu de reduceri de cheltuieli ce au urmat crizei financiare din 2008.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61990152
Plaja făcută celebră de filmul ”The Beach”, închisă pe termen nedeterminat

Una dintre cele mai populare plaje din lume, făcută celebră de filmul ”The Beach”, cu Leonardo DiCaprio, va fi închisă pe termen nederminat până ce zonele distruse își vor reveni complet.

61990147
Viitorul transportului de călători începe azi. Capsula care atinge 1.200 km/oră, prezentată în Spania

Hyperloop Transportation Technologies a prezentat miercuri, o capsulă de pasageri care va reprezenta viitorul transportului de călători, scrie Bloomberg.

61990134
Guy Verhofstadt, către Dăncilă: Nu urmaţi exemplele proaste ungar şi polonez!

Liderul ALDE la nivel european, Guy Verhofstadt, a declarat, miercuri, în Parlamentul European că românii au două probleme, corupţia generalizată şi serviciile secrete, care trebuie soluţionate.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.