Testele pe tratatemntul anti-COVID ce i-a fost administrat lui Trump, suspendate de cercetători

62155912
Getty

Societatea americană în domeniul biotehnologiei Regeneron a anunţat vineri suspendarea testului clinic al cocteilului său cu anticorpi de sinteză împotriva COVID-19.

Acest cocteil de anticorpi monoclonali i-a fost injectat lui Donald Trump la începutul lui octombrie, iar Regeneron a depus la scurt timp după aceea o cerere de autotizare condiţionată la Agenţia americană a medicamentului (FDA), pentru ca tratamentul să poată fi administrat larg bolnavilor nespitalizaţi care au simptome uşoare spre moderate, relatează News.ro. 

Societatea nu a prezentat motivul suspendării testului. A fost anunțat doar faptul că Comitetul ştiinţific care supervizează studiul a recomandat suspendarea, din cauza unui ”posibil semnal privind siguranţa şi a unui profil defavorabil risc/beneficiu”.

Testele tratamentelor sau vaccinurilor pot fi suspendate atunci când un participant se îmbolnăveşte, pentru a se verifica dacă boala este un efect secundar sau este independentă de produsul testat.

Mai multe teste au fost suspendate în ultimele luni, iar apoi au fost reluate - vaccinurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson.

Un tratament cu anticorpi ai altei societăţi, grupul Eli Lilly, a fost suspendat în urmă cu două săptămâni.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62146359
Proteste în Belarus. Lukașenko dă un ultimatum: „Nu vom lua prizonieri”

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a ordonat vineri oficialilor responsabili de forțele de securitate să ia măsuri împotriva protestatarilor care contestă realegerea sa, făcând apel „să nu se ia prizonieri”, transmit Moscow Times.

62155875
Walmart retrage armele şi muniţia din raioanele magazinelor din SUA, după violenţele din Philadelphia

Gigantul american în domeniul distribuţiei Walmart a hotărât să-şi retragă - provzoriu - armele şi muniţia din raioanele magazinelor, ca măsură de precauţie, cu cinci zile înaintea alegerilor americane tensionate de marţi, relatează AFP.

62155863
VIDEO. Cutremur cu magnitudinea 7 în Grecia și Turcia. Sunt 14 morți și peste 400 de răniți

Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs vineri în Marea Egee, în largul Insulei Samos, fiind resimțit puternic în Grecia și Turcia, informează Reuters.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.