Tensiuni între Trump și Macron. „A fost insultător și lipsit de respect”

62096264
Getty

Preşedintele american Donald Trump a calificat marţi drept 'foarte insultătoare' remarca preşedintelui francez Emmanuel Macron că NATO ar fi în 'moarte cerebrală' şi şi-a exprimat intenţia de a discuta cu acesta cu prilejul summitului NATO.

„Cred că a fost foarte insultător”, a declarat Trump în cursul unei conferinţe de presă susţinute în comun cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înainte de deschiderea summitului aniversar al NATO la Londra, dedicat împlinirii a 70 de ani de la crearea blocului nord-atlantic.

Potrivit preşedintelui american, declaraţia şefului statului francez este 'dezagreabilă' şi 'lipsită de respect', potrivit EFE.

A fost o remarcă „foarte, foarte neplăcută la adresa celorlalte 28 de ţări” membre, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Donald Trump s-a declarat 'foarte surprins' de această declaraţie a lui Emmanuel Macron şi o consideră 'foarte periculoasă' pentru Franţa. 'Nimeni altcineva nu are mai multă nevoie de NATO decât de Franţa', a spus el.

„Franţa are nevoie de NATO”, a insistat preşedintele american în cursul conferinţei de presă cu Stoltenberg la Londra.

„Mă uit la el (la preşedintele francez Emmanuel Macron) şi vreau să spun că are nevoie de protecţie mai mult ca oricine altcineva şi îl văd desprinzându-se. Sunt puţin surprins de aceasta”, a adăugat Donald Trump, citat de Reuters.

Emmanuel Macron a declarat că NATO se află în 'moarte cerebrală' după ofensiva lansată de Ankara în nord-estul Siriei fără nicio consultare cu aliaţii ei, dar cu asentimentul preşedintelui american.

Preşedintele francez a declarat că îşi 'asumă în totalitate' aceste critici într-o întâlnire cu Jens Stoltenberg joi la Paris. Emmanuel Macron a deplâns între altele că ultimele două summituri NATO au fost 'consacrate doar problemei de a uşura costurile financiare pentru Statele Unite'.

„Probleme strategice privind pacea în Europa, relaţia cu Rusia, subiectul Turciei sau cine este inamicul?, a declarat Macron.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Coreea de Nord a inaugurat un nou oraș. Cum arată „utopia socialistă” a lui Kim Jong-un

Coreea de Nord a sărbătorit finalizarea proiectului lui Kim Jong-un, acela de a construi un nou oraș în apropierea muntelui sacru Paektu, unde familia sa își revendică rădăcinile.

Eveniment tragic pentru un bărbat ieșit la vânătoare. Cum și-a împușcat mortal fiul

O iesire la vânătoare de Ziua Recunoștinței s-a transformat într-o tragedie pentru un bărbat din Statele Unite, Carolina de Sud, care și-a împușcat accidental fiul în vârstă de 9 ani. Băiețelul nu a mai putut fi salvat.

Ninsori abundente în Statele Unite. Peste 800 zboruri au fost anulate

Milioane de americani se luptă cu ninsorile şi nămeții pe ambele coaste ale Statelor Unite. Zăpada a depășit în unele regiuni din est jumătate de metru și au fost înregistrate o mulţime de accidente rutiere, cu numeroşi răniţi.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.