Țara europeană în care persoanele sub 30 de ani nu vor mai fi vaccinate cu AstraZeneca

62183609

Grecia va administra în continuare vaccinul AstraZeneca împotriva coronavirusului doar celor în vârstă de peste 30 de ani, după cazuri izolate de tromboză, conform Reuters.

Autorităţile elene se aliniază astfel practicilor din alte state europene, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat săptămâna aceasta că a identificat cazuri rare de formare a unor cheaguri de sânge la unii adulţi vaccinaţi cu produsul respectiv. EMA apreciază totuşi că beneficiile vaccinului sunt în continuare mai mari decât riscurile.

'Comitetul Naţional pentru Vaccinare, după evaluarea tuturor datelor disponibile, recomandă continuarea programului de vaccinare cu toate vaccinurile disponibile, inclusiv vaccinul AstraZeneca pentru persoanele în vârstă de peste 30 de ani', arată comunicatul citat.

Riscul de îmbolnăvire gravă sau deces cauzat de COVID-19 este 'covârşitor' mai ridicat decât cel al unei eventuale tromboze după vaccinare, în special pentru din categoria de vârstă de peste 30 de ani, apreciază comitetul.

În Grecia s-au înregistrat până acum 288.230 de cazuri de COVID-19, dintre care 8680 încheiate prin decese. La nivel naţional s-au administrat 378.997 de doze de vaccin AstraZeneca şi s-au comandat încă 1,35 de milioane de doze. S-au folosit şi vaccinurile Pfizer şi Moderna împotriva coronavirusului, injectate până acum la peste două milioane de oameni.

Programele de vaccinare au întâmpinat în ultima lună dificultăţi în Europa şi în alte regiuni, deoarece câţiva din tinerii vaccinaţi cu produsul AstraZeneca au făcut cheaguri de sânge neobişnuite.

Mai multe ţări au suspendat utilizarea vaccinului respectiv ca măsură de precauţie, administrându-l în continuare doar celor peste anumite vârste. Germania a fost primul stat european care a luat o astfel de măsură, stabilind vârsta minimă de 60 ani pentru rapelul cu AstraZeneca la cei care au primit prima doză din acest vaccin; cei sub limita respectivă urmează să primească a doua doza dintr-un alt produs.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62183952
Marile destinații turistice din Europa se pregătesc pentru sezonul estival. Ce se va întâmpla cu turiştii nevaccinaţi

Cu gândul la vacanță și la soare, țările care trăiesc din turism își fac curaj să-și deschidă porțile. Italia a anunțat că va primi turiști de la începutul lunii iunie, dar le cere un certificat sau un paşaport de vaccinare anticovid.

62183852
Legăturile între Prințul Philip și Regele Mihai. Au fost veri și erau născuți în aceeași zi

Familia regală a României a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe la moartea prinţului consort Philip al Marii Britanii, în care amintesc că prinţul şi regele Mihai, născuţi în aceeaşi zi, au fost veri şi au păstrat o prietenie de o viaţă întreagă.

62183912
Ce rol a avut prinţul Philip în istoria Marii Britanii. De la comandant de navă la "expert în dezvelirea plăcilor"

Cu două luni înainte să devină centenar, prinţul consort Philip, soț al Reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii și văr al Regelui Mihai, fostul suveran al României, a încetat din viață.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.