Țara cu a doua cea mai mare rezervă de aur din lume ia în calcul repatrierea tezaurului: „Sunt banii noştri”

62548386
Shutterstock

Siguranţa rezervei de aur a Germaniei, păstrată peste hotare şi în primul rând la New York, a devenit un subiect în dezbaterea publică odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, informează Reuters.

Rezervele de aur ale Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) se ridică la 3.352 de tone, ceea ce le plasează pe locul al doilea la nivel mondial. O treime din aceste rezerve sunt depozitate la Federal Reserve Bank of New York din motive ce datează din perioada Războiului Rece şi a sistemului monetar creat după cel de al doilea război mondial, notează Agerpres.

În trecut aceste rezerve au beneficiat de atenţie doar ocazional. Însă confruntările dintre preşedintele Donald Trump cu aliaţii tradiţionali ai SUA pe teme ce ţin de schimburi comerciale şi securitate, precum şi atacurile lui Trump la adresa Rezervei Federale, au readus în dezbatere subiectul rezervelor de aur în ultimele săptămâni şi din ce în ce mai multe voci s-au alăturat dezbaterii.

Germanii, îngrijorați de planurile lui Donald Trump

Federaţia contribuabililor germani a trimis săptămâna aceasta scrisori către Bundesbank şi Ministerul de Finanţe, în care le cere să repatrieze aurul depozitat în SUA.

"Trump vrea să controleze Fed, ceea ce înseamnă şi controlul asupra rezervelor de aur ale Germaniei din SUA. Sunt banii noştri, ar trebui aduşi acasă", a spus vicepreşedintele Federaţiei contribuabililor germani, Michael Jaeger.

La rândul său, Markus Ferber, un influent reprezentant al CDU în Parlamentul European spune că "SUA nu mai sunt partenerul de încredere care era odată". "Trump este haotic şi nu este exclus ca într-o zi să vină cu idei originale cu privire la modul cum ar trebui tratate rezervele de aur ale altor state. Politica Bundesbank cu privire la rezerva de aur trebuie să reflecte noile realităţi geopolitice", a spus Markus Ferber.

La rândul lor, posturile publice de televiziune ZDF şi ARD au difuzat recent reportaje în care au pus întrebarea cât de sigur este aurul Germaniei depozitat la New York.

În replică, Bundesbank spune că sucursala din New York a Fed rămâne "un important centru de stocare" pentru aurul său. "Nu avem nicio îndoială că avem un partener de încredere în New York Fed pentru stocarea rezervelor noastre de aur", a transmis Banca Centrală a Germaniei.

Deciziile Germaniei ar putea afecta Rezerva Federală a SUA

Orice aluzie că Germania ar putea avea în vedere o mutare a aurului de la New York ar fi una sensibilă din punct de vedere politic, deoarece ar putea fi intepretată ca o lipsă de încredere în Rezerva Federală şi independenţa sa.

Banca Centrală Europeană a subliniat săptămâna trecută că vede în Fed un partener de încredere. Însă criticile frecvente ale lui Trump asupra preşedintelui Fed, Jerome Powell, al cărui mandat se încheie peste un an, a alimentat unele îngrijorări cu privire la independenţa viitoare a Fed şi angajamentele de lungă durată faţă de partenerii săi.

Germania a acumulat cea mai mare parte a aurului său în perioada de boom al exporturilor din anii 1950-1960. Un avantaj important al depozitării aurului la New York în perioada Războiului Rece era cela de a-l ţine la distanţă de Rusia, în cazul unei invazii. Odată cu dispariţia URSS, Bundesbank a adus acasă 300 de tone de la New York între 2014 şi 2017, spunând că vrea să "crească încrederea acasă".

Însă invazia rusească din Ucraina, şi ameninţarea implicită pe care o reprezintă pentru restul Europei, este posibil să complice încă odată calculele geopolitice ale Germaniei.

În opinia lui Ferber, asta a scos la lumină necesitatea unei mai mari diversificări, între mai multe, şi posibil noi, locaţii. În prezent, rezervele de aur ale Germaniei sunt păstrate la cartierul general al Bundesbank din Frankfurt, la New York şi la Banca Angliei din Londra. "În cazul rezervelor de aur, diversificarea este crucială. Să ţii toate ouăle în câteva coşuri nu este niciodată recomandabil", a spus Ferber, fără a spune unde anume ar trebui păstrat aurul. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62548383
Trei persoane au decedat, iar alte zeci sunt rănite în urma unui incendiu care a izbucnit la un spital din Germania

Trei persoane au murit, iar alte 34 au fost rănite într-un spital, la Hamburg, în nordul Germaniei, potrivit unui bilanţ provizoriu al pompierilor locali, relatează AFP.

62548380
Care a fost cauza prăbușirii podului din Rusia peste un tren în urma căreia au murit șapte oameni

Prăbușirea podului din regiunea rusă Briansk a fost rezultatul unei explozii, a declarat duminică guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Bogomaz, conform agenției ruse Interfax, informează Reuters.

62548378
Noi restricții pentru fumătorii din Europa. Interdicții în Marea Britanie și Franța pentru a proteja copiii și mediul

Se schimbă regulile pentru fumători. De astăzi, în Marea Britanie este interzisă vânzarea țigărilor electronice de unică folosință. Și în Franța vor fi restricții, dar de la 1 iulie.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.