Țara care va amenda vorbitul la telefon în timpul traversării străzii

61990272
iStock

Pietonii lituanieni vor trebui să plătească o amendă consistentă dacă vor fi prinşi că utilizează telefonul mobil atunci când traversează strada, informează AFP.

Un nou act legislativ a fost adoptat miercuri în acest sens pentru a reduce numărul victimelor accidentelor de circulaţie, potrivit Agerpres.

"Pietonii nu vor mai putea utiliza telefonul mobil în momentul în care se vor angaja în traversarea străzii", a declarat ministrul lituanian al Transporturilor, Rokas Masiulis, cu ocazia unui reuniuni a cabinetului transmisă în direct la postul de televiziune.

Începând de luna viitoare, cei care traversează strada în timp ce vorbesc sau îşi verifică mesajele pe telefonul mobil riscă o amendă care poate ajunge până la 40 de euro.

Oraşul american Honolulu a introdus o legislaţie similară anul trecut, însă aceasta prevede că pietonii pot vorbi la telefonul mobil dar nu pot scrie mesaje text în timp ce traversează străzile din capitala statului Hawai.

În 2017, un număr de 68 de pietoni au decedat după ce au intrat în coliziune cu automobilele sau motocicletele din Lituania, o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 2,8 milioane locuitori.

Potrivit celor mai recente statistici europene, Lituania se plasează pe locul al treilea în UE după mortalitatea rutieră, după România şi Letonia.

Pe Instagramul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
61990205
După cutremur şi tsunami, Indonezia e lovită şi de o erupţie vulcanică

După ce Insula Sulawesi a fost lovită de cutremurul de 7,5 pe scara Richter şi de tsunami, miercuri a erupt şi un vulcan, relatează Euronews.

61990203
Theresa May a dansat pe melodia Dancing Queen, după ce a transmis un avertisment UE

Theresa May a început să danseze la conferința Congresului Partidului Conservator, pe melodia Dancing Queen a formației ABBA.

61974473
Vladimir Putin, atac dur la adresa lui Serghei Skripal: „Un trădător, o scursură”

Președintele rus Vladimir Putin l-a critiat dur pe fostul spion Serghei Skripal, atacat cu un agent neurotoxic la începutul anului, și a respins acuzațiile că ar fi fost în spatele acestei tentative.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 12h58m36s643
Ce ar obține Rusia prin sabotajul din România. Doi autori arestați când plănuiau un atac în Germania, altul prins în Polonia

Incendiul de luna trecută de pe platforma industrială Carfil din Brașov, o filială a ROMARM, ar fi fost provocat cu implicarea unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, a anunțat luni seară Serviciul Român de Informații.

Autostrada moldovei 1
„Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa”. Antreprenori germani: Vrem să modernizăm și să reconstruim tot

Economia României a crescut în ultimii 20 de ani mai rapid decât infrastructura sa, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, a declarat directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Premierul Luca Niculescu, la Chișinău: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună colectare”

Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, marţi, la Chişinău, în cadrul primei vizite oficiale în afara ţării, cu reprezentanţi ai companiilor româneşti care derulează proiecte de investiţii în Republica Moldova.