Țara care ar putea începe vaccinarea împotriva Covid-19 la începutul anului 2021

62142080

Vaccinările împotriva COVID-19 ar putea fi lansate în Germania la începutul anului 2021.

Şeful Institutului federal pentru vaccinuri şi biomedicină din Germania a declarat miercuri că unele grupuri de persoane care trăiesc în Germania ar putea fi vaccinate la începutul anului viitor împotriva COVID-19, boală care a provocat moartea a sute de mii de persoane la nivel mondial şi a afectat grav economia globală, relatează Reuters.

Companii farmaceutice din întreaga lume efectuează studii clinice avansate, fiecare cu zeci de mii de participanţi, iar unele dintre ele se aşteaptă să afle până la sfârşitul anului dacă vaccinurile lor împotriva COVID-19 sunt eficiente şi sigure, transmite Agerpres.

Klaus Cichutek, şeful Institutului Paul Ehrlich (PEI) din Germania, a declarat pentru grupul de presă Funke că datele din faza I şi II de testare au arătat că unele vaccinuri au declanşat un răspuns imun împotriva coronavirusului.

„Dacă datele din faza III de testare demonstrează că vaccinurile sunt eficiente şi sigure, primele vaccinuri ar putea fi aprobate la începutul anului, eventual cu condiţii incluse", a declarat el.

„Pe baza asigurărilor producătorilor, primele doze pentru persoanele din Germania vor fi disponibile la acel moment, în concordanţă cu priorităţile stabilite de Comitetul permanent pentru vaccinare", a declarat Cichutek, referindu-se la grupul care formulează recomandări pentru utilizarea vaccinurilor autorizate în Germania.

Peste 22 de milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus la nivel mondial, după apariţia epidemiei în China la sfârşitul anului trecut. COVID-19 a provocat aproape 800.000 de decese la nivel global.

Mai multe companii farmaceutice, între care Moderna, AstraZeneca şi Pfizer, afirmă că se aşteaptă să producă fiecare peste un miliard de doze de vaccin anul viitor.

Firma germană de biotehnologie CureVac nu a exclus un proces rapid de aprobare pentru potenţialul său vaccin şi se aşteaptă ca acesta să ajungă pe piaţă până la jumătatea anului 2021.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ghidul purtării măștilor de protecție. Un grup de medici americani te învață ce trebuie și ce nu trebuie să faci

În încercarea de a-i convinge pe americani să poarte mască de protecție pentru a încetini răspândirea Covid-19, autoritățile medicale au făcut public un ghid cu reguli și sfaturi simple.

Un român plecat în vacanță în Italia, arestat. Autoritățile au descoperit că era un membru al unei organizații criminale

Un român care a plecat în vacanță în Catania, Italia a fost arestat și s-a descoperit că este membrul unei periculoase organizații criminale.

„A nins” cu ciocolată într-un oraș. Cum a fost posibil acest lucru. FOTO

Un oraș din Elveția a fost acoperit de fragmente de ciocolată, după ce a avut loc o defecțiune la o fabrică.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.