Tânărul care a mers 3.500 de kilometri cu bicicleta pentru a se întoarce acasă în timpul pandemiei. Cât a durat călătoria

62137080

Un tânăr din Grecia a străbătut Europa de la un capăt la altul pe bicicletă, timp de 48 de zile, pentru a se întoarce acasă după ce a rămas blocat în Scoția din cauza pandemiei.

 

Chiar și după atâtea mii de kilometri parcurși pe două roti Kleon Papadimitriou spune că încă nu-i vine să creadă că a ajuns acasă, scrie CNN.

Studentul grec în vârstă de 20 de ani a rămas blocat în Scoția, unde studiază, fără posibilitatea de a se întoarce la Atena după ce toate zborurile au fost anulate din cauza pandemiei.

Așa că a decis să se întoarcă acasă în Grecia cu bicicleta, pe un traseu de 3.500 de kilometri.

”Abia acum îmi dau seama cât de mare a fost această realizare”, spune el despre călătoria sa de 48 de zile.

”Am învățat o mulțime de lucruri despre mine, despre limitele mele, despre punctele mele forte și slăbiciunile slabe. Și sper că această călătorie a inspirit măcar încă o persoană să iasă din zona de confort și să încerce ceva nou, ceva mare”, a declarat Kleon.

Papadimitriou, care intră în al treilea an de studii la Universitatea din Aberdeen, s-a decis la sfârșitul lui martie să caute un zbor acasă.

Cei mai mulți dintre prietenii săi plecaseră de mult, dar el spune că a mai zăbovit pentru că nu voia să lipsească de la niciun curs.

 

Avea experiență minimă în ciclism

 

A rezervat trei zboruri, dar toate au fost anulate. ”De pe 1 aprilie știam deja că voi petrece cel puțin o lună în carantină, în Aberdeen”. Apoi i-a venit ideea.

Izolat la mii de kilometri de familie și mânat de dorința pentru o aventură, Papadimitriou a început să se intereseze de ce i-ar fi nevoie pentru o călătorie pe două roți.

Tânărul spune că a concurat într-o cursă în 2019 și s-a mai antrenat anul acesta timp de câteva săptămâni, dar asta era toată experiența sa în ciclism.

Dar în curând a început să-și cumpere echipamentul de care avea nevoie. Și-a luat o bicicletă, le-a spus prietenilor că pleacă și și-a anunțat familia ca vine acasă.

Părinții au fost de acord, dar mai ales pentru că erau convinși că era o idee la care fiul lor avea să renunțe, spune el.

Când a văzut că vorbește serios, tatăl său i-a pus o condiție pentru a porni la drum: să aibă o aplicație de urmărire, care să permită familiei să-l urmărească tot timpul și să știe unde se află.

 

Cu ce a plecat la drum

 

Iar pe 10 mai, înarmat cu conserve de sardine, unt de arahide și pâine, sac de dormit, un cort și echipamente pentru bicicleta sa, și-a început călătoria.

Papadimitriou a spus că a parcurs zilnic între 56 și 120 de kilometri, traversând la început Anglia și apoi în Olanda.

A mers cu bicicleta de-a lungul Rinului în Germania timp de câteva zile, a trecut prin Austria și a coborât de-a lungul coastei de est a Italiei înainte de a lua o barcă spre portul grecesc Patras - și de acolo a mers spre cartierul său din Atena.

De-a lungul călătoriei sale, și-a instalat tabere de noapte pe câmpuri și păduri. Își petrecea ultimele momente din fiecare zi notându-și progresul, urmărind traseul de a doua zi și comunicând cu familia și prietenii.

Pe 27 iunie, la aproape 50 de zile de când a pornit la drum, a ajuns acasă, unde a fost întâmpinat de familia sa împreună cu zeci de prieteni, dar și străini care îi urmăriseră aventura.

„Cred că m-am îmbunătățit ca persoană, sunt mai încrezător în mine, sunt mai încrezător în abilitățile mele”, spune el, așteptând cu nerăbdare „următorul lucru mare” din viața sa.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62122767
Un copil de 2 ani a fost împușcat mortal în SUA. Vinovat, fratele de 4 ani

Tragedie în orașul american Tennessee. Un copil în vârstă de 2 ani a murit, după ce a fost împușcat accidental.

62137005
Olandezii cer 10 ani de închisoare pentru un român. Ar fi lăsat 25 de oameni să moară în chinuri groaznice

Autoritățile olandeze cer 10 ani de închisoare pentru un șofer român, în camionul căruia au fost găsiți anul trecut 25 de migranți aproape morți din cauza lipsei de oxigen.

62115863
Țara din Europa care nu a mai avut niciun deces din cauza Covid-19. A fost printre cele mai afectate din lume

Belgia nu a mai raportat niciun deces nou pentru prima dată din luna martie, după ce a avut una dintre cele mai mari rate de deces din cauza Covid-19 din lume.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.