Romanca Andreea Zamfir a murit torturata pentru 30 de euro. Cine este italianul care a platit-o pentru un joc erotic
Un instalator de 55 de ani din Florenta, Riccardo Viti, cel care a torturat-o si ucis-o pe romanca Andreea Zamfir, a fost arestat de anchetatorii italieni, informeaza presa din Peninsula.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR
UPDATE 19:57 Romanca omorata la Florenta este, aparent, victima unui joc erotic pentru care clientul a platit 30 de euro, presupusul autor al crimei, barbatul arestat vineri, fiind suspectat in alte noua cazuri de agresiuni sexuale si acte de tortura, scrie ziarul Il Libero Quotidiano.
Instalatorul Riccardo Viti, arestat vineri in cazul uciderii Andreei Cristina Zamfir, a recunoscut crima si a explicat ca frecventeaza prosituate din anul 2005, platind 100 de euro pentru jocuri erotice.
Din cauza faptului ca este somer, barbatul a spus ca in ultima vreme le platea prostituatelor 30 de euro. Viti a fost interogat timp de noua ore si a recunoscut inclusiv implicarea in alte agresiuni care nu s-au soldat cu crima.
UPDATE 19:00 Dovezile se strang deja impotriva lui Riccardo Viti. Acasa la el a fost gasita o rola de scotch, inscriptionata cu numele spitalului la care lucreaza sotia lui. Cu acelasi tip de banda adeziva fusese legata Andreea Zamfir de bariera unde si-a gasit sfarsitul.
Vitti era cunoscut printre prostituatele din zona. A atacat mai multe in ultimii ani, dar ele nu l-au reclamat. Daca ar fi facut asta, poate ca Andreea Zamfir traia si astazi. Romanca a fost gasita luni dimineata, la periferia orasului Florenta. Fusese violata si tortuata, iar medicii legisti au stabilit ca a murit din cauza hemoragiei interne. Tanara va fi inhumata in Italia, la solicitarea mamei si surorii ei.
UPDATE ORA 17:30 Romanca ucisa in Italia avea doi copii de doi si patru ani, care locuiesc in Drobeta Turnu Severin impreuna cu bunica din partea tatalui, asistentii sociali de la Protectia Copilului Mehedinti mergand la locuinta acestora si stabilind ca minorii pot ramane in continuare in familia largita. Cei doi copii ai Cristinei Zamfir, romanca de 26 de ani ucise in Italia, locuiesc, impreuna cu bunica paterna, in cartierul Schela din municipiul Drobeta Turnu Severin.
UPDATE ORA 13:40 Riccardo Viti le-a marturisit anchetatorilor ca este un "om terminat". "Acum, nimeni nu ma mai poate salva", le-ar fi spus Viti politistilor.
UPDATE ORA 12:15 Vecinii lui Riccardo Viti spun despre acesta ca este "un pic dur si ciudat, dar uneori infantil". Tot ei au spus ca Viti si parintii lui sunt oameni "foarte respectabili", potrivit Corriere della Sera. Riccardo Viti este casatorit, sotia lui fiind originara din estul tarii, si are un fiu adolescent dintr-o relatie anterioara care locuieste cu el. Acesta ar fi terminat liceul de contabilitate, dar nu are un loc de munca.
UPDATE ORA 11:00 Potrivit Corriere Fiorentino, Riccardo Viti prezinta probleme psihice. "S-a terminat, s-a terminat, am facut o prostie", le-a spus el politistilor din Florenta imediat dupa ce o echipa mobila a intrat in locuinta, vineri dimineata, pentru a-l aresta. Partenera acestuia lucreaza la spitalul din Careggi, pecizeaza ziarul. In prezent se efectueaza verificari privind corespondenta cu probe de ADN colectate de catre Carabinieri in cazuri similare in care victimele au supravietuit. Ei ar fi ajuns la identificarea barbatului arestat, pe baza descrierilor furnizate de catre femei pe care acesta le-ar fi violat in ultimii ani.
UPDATE 10:30 Dupa uciderea romancei, politia a audiat o serie de prostituate. Ele nu au denuntat violente, dar aproape toate afirma ca un client le-a cerut sa ii ofere un "joc erotic" asemanator celui care a condus la moartea romancei, la Ugnano. De asemenea, ele isi amintesc in mod clar furgonul, un element-cheie in cadrul anchetei, care a devenit apoi o pista catre arestarea presupusului asasin, mai scrie Corriere Fiorentino. Furgonul alb, despre care vorbesc toate prostituatele in declaratii - este un Fiat Doblò, proprietatea tatalui suspectului.
UPDATE ORA 10:10 Mama suspectului a facut declaratii in presa italiana: "Mi-au spus ca a recunoscut. Nu stiam ce a facut. Il credeam un om de treaba, insa nu-l pot apara daca a facut ceea ce a facut."
UPDATE ORA 10:00 "Dupa 3 zile de cautari, am capturat bestia. Este cu siguranta responsabil de uciderea Andreei Cristina. Acum, incercam sa-l legam de alte trei agresiuni" a declarat chestorul Raffaele Micillo.
UPDATE ORA 09:30 Numele barbatului arestat este Riccardo Viti anunta www.corriere.it. In timpul interogatiilor acesta ar fi recunoscut violentele comise si a admis ca "a ucis din razbunare".
UPDATE ORA 08:30: Politia italiana a retinut noaptea trecuta, la Florenta, un barbat suspectat ca ar fi ucis-o pe romanca Andreea Zamfir. Barbatul a fost arestat langa locuinta sa, in nordul Florentei. Potrivit Corriere.it, barbatul este suspectat ca ar fi agresat cel putin alte trei femei. A fost identificat si pe baza marturiilor unor prostituate. In apartamentul sau, unde suspectul locuia cu parintii, politia ar fi gasit scotch asemanator celui cu care a fost legata romanca ucisa. Suspectul si-ar fi recunoscut faptele, potrivit cotidianului La Nazione.
Cadavrul Andreei Cristina Zamfir (26 de ani, originara din Hunedoara) a fost gasit "crucificat", luni dimineata, la periferia orasului Florenta, victima prezentand urme de tortura. Ipoteza analizata de anchetatori este cea a unui criminal in serie, a unui maniac. Potrivit ziarului La Repubblica, Andrea Cristina Zamfir se prostitua in zona orasului Florenta fara a fi "protejata" de vreo grupare de proxenetism. Din aceasta cauza, anchetatorilor le este greu sa stabileasca locul in care romanca a fost abordata de clientul care a omorat-o.
In trecut, romanca ar fi avut probleme cu drogurile, dar nu a fost condamnata niciodata pentru infractiuni de acest tip. Romanca a fost cercetata la un moment dat pentru delicte referitoare la imigratie. Investigatorii italieni au stabilit ca ucigasul in serie caruia i-a cazut victima Andreea Cristina Zamfir are inclinatii sado-maso si disfunctii sexuale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Dupa ce declaratia unei femei care a scapat cu viata, anul trecut, a fost coroborata cu raportul expertilor, s-a ajuns la concluzia ca ucigasul este un italian cu tenul deschis si chelie, care are varsta de aproximativ 50-60 de ani. Surse citate de agentia Adnkronos au declarat ca romanca ucisa se prostitua la periferia orasului Florenta, unde locuia de cinci ani. Ea s-a nascut la Hunedoara si, inainte de a pleca in Italia, a locuit in Drobeta-Turnu Severin.
Autopsia a stabilit ca Andreea Zamfir a murit din cauza unei hemoragii interne care a fost provocata de actele de tortura la care a fost supusa.Autoritatile italiene au interogat doi suspecti in cazul crimei, cei doi fiind implicati in cazuri similare petrecute in urma cu cativa ani. A fost dat in cautare un vehicul autoutilitar de culoare alba care ar fi fost vazut in momentul crimei.
"Nu vreau sa jignesc animalele cu aceasta comparatie, dar autorul acestei crime este o bestie", a declarat Raffaele Micillo, chestorul-sef din Florenta. Andreea Zamfir va fi inmormantata in sudul Italiei, dupa cum a cerut familia acesteia, care beneficiaza de asistenta ambasadei Romaniei.