Summit intercoreean. Kim Jong-Un va trece, pe jos, prin zona demilitarizată

×
Publicitate

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, va trece pe jos linia de demarcaţie militară care separă cele două Corei, pentru a participa la summitul istoric de vineri, a informat joi preşedinţia sud-coreeană citată de agenţia EFE.

Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-In, îl va aştepta pe omologul său de cealaltă parte a demarcaţiei la ora locală 9,30 (0,30 GMT), ambii şefi de stat urmând să fie însoţiţi de o gardă de onoare până la Casa Păcii, clădirea care va găzdui reuniunea şi care este situată în partea sudică a frontierei militarizate intercoreene.

În acest fel, Kim Jong-Un va deveni primul lider nord-coreean care păşeşte pe pământ sud-coreean de la finalul Războiului din Coreea (1950-1953), care s-a încheiat cu un armistiţiu, şi nu cu un tratat de pace, notează EFE.

Seulul a informat totodată că, după o ceremonie de bun-venit şi o scurtă discuţie informală, la ora locală 10,30 (1,30 GMT) va începe prima rundă a summitului.

Între cei nouă delegaţi desemnaţi de Phenian se numără preşedintele onorific al ţării, Kim Yong-Nam, ministrul de Externe, Ri Yong-Ho, şi sora lui Kim Jong-Un, Kim Yo-Jong, care ocupă funcţia de director de propagandă şi care a realizat în februarie a realizat o vizită în Sud pentru a facilita apropierea.

După sesiunea de dimineaţă, ambii lideri vor planta un copac, într-o ceremonie simbolică, vor lua prânzul separat şi se vor întoarce la discuţii, iar la finalul reuniunii vor semna un acord şi vor face un "anunţ", după cum a explicat un purtător de cuvânt al Seulului.

Recepţia de final va începe la ora 18,30 (9,30 GMT) şi va fi urmată de o ceremonie de rămas-bun care va încheia summitul.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
61955844
Donald Trump îşi foloseşte tot mai des telefonul personal. Avertismentul specialiștilor în securitate
Preşedintele american Donald Trump îşi foloseşte tot mai des telefonul personal că să discute cu oameni din afara Casei Albe, spun surse citate de CNN.
61955836
Cel puțin 13 copii au murit în India, după ce autobuzul şcolar în care se aflau a fost lovit de tren
Mai mulţi copii au murit joi în India după ce autobuzul şcolar în care se aflau a fost lovit de tren la o trecere de cale ferată din statul Uttar Pradesh, a informat media locală preluată de agenţia dpa.
61955833
Un fost poliţist din SUA, arestat pentru comiterea a 12 crime și 45 de violuri
Un fost ofițer de poliție din California a fost arestat, fiind acuzat că a comis 12 crime, 45 violuri și 120 spargeri, între anii 1970 și 1980.