Un turist britanic i-a avertizat pe cei care pleacă în vacanță cu privire la riscul unor costuri neașteptate, după ce o oprire de numai două ore în Monaco l-a lăsat pe el și pe iubita sa cu o factură telefonică de 109 lire sterline (128,88 euro), conform The Mirror.

Polo Lam, în vârstă de 30 de ani, din Whitby, North Yorkshire, călătorea prin Europa alături de iubita sa, Laura Matos, în vârstă de 29 de ani, în luna septembrie, când cei doi au făcut o scurtă oprire în Monaco.

Cum s-a întâmplat

Deși au consumat împreună doar 18,66 MB de date mobile, cuplul a fost nevoit să achite aproape 85 de lire sterline (99,79 euro) pentru roaming, ceea ce a dus factura lunară la 109 lire sterline (128,88 euro), față de doar 25 de lire (29,18 euro) în luna precedentă.

Potrivit experților, 18,66 MB reprezintă aproximativ cantitatea de date pe care o persoană ar putea să o consume în doar trei până la zece minute de navigare pe Instagram, în funcție de conținutul vizualizat.

Cei doi se bucurau de o vacanță cu buget redus, călătorind cu trenul prin Europa, de la Barcelona la Viena, și traversând Franța, Italia, Slovenia, Croația și Ungaria.

În timp ce se aflau în Nisa, au decis să viziteze orașul Menton, aflat în apropiere, și să facă o scurtă oprire în Monaco, destinație care nu fusese inclusă inițial în itinerariul lor.

„De fapt, ideea de a vizita Monaco mi-a aparținut. Auzisem atât de multe despre luxul de acolo și despre celebrul cazino, încât am vrut să văd cu ochii mei cum este”, spune Laura.

Abia după ce și-au continuat călătoria spre Italia, Polo și-a verificat contul de telefonie mobilă și a descoperit că excursia îi costase mult mai mult decât se așteptase.

„Nu-mi venea să cred când am văzut factura. Fuseserăm în Monaco doar câteva ore și, cumva, factura noastră telefonică ajunsese la 109 lire sterline (128,88 euro)”, a spus Polo, într-o declarație pentru Nomad eSIM.